Cea mai mare ambitie a Partidului Popular European (PPE) in ceea ce priveste Bulgaria este sa impiedice formarea unui guvern socialist in aceasta tara, in urma alegerilor legislative din iunie. Declaratia a fost facuta de presedintele grupului PPE din Parlamentul European, Hans-Gert Poettering (foto), aflat in vizita la Sofia.
-Suntem suficient de indrazneti pentru a crede ca urmatorul prim-ministru al acestei tari va fi unul dintre prietenii nostri bulgari-, a anuntat Poettering, increzator. Ramane de vazut insa in ce masura indemnul oficialului va gasi ecou in sufletul electoratului de la sud de Dunare. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, castigatorii scrutinului din vara for fi socialistii, iar formatiunile de dreapta nu vor reusi sa obtina decat aproximativ un sfert din locurile legislativului de la Sofia. Politologii admit si varianta unei intelegeri intre cele 10 partide de dreapta si actualii membri ai coalitiei de guvernare, insa au rezerve serioase in ce priveste materializarea unei astfel de perspective. Iar asta din cauza ca viitorul cabinet va fi mult prea faramitat si instabil. Prin urmare, este mult mai probabil ca socialistii sa formeze o coalitie cu actualul partid de guvernare, Miscarea Simeon al II-lea, asigurandu-si astfel o majoritate confortabila, cu 180 de locuri parlament.
De altfel, Poettering a incercat sa previna un astfel de deznodamant, precizand ca, in situatia in care, in urma scrutinului, formatiunile de centru si de centru-dreapta nu vor obtine pozitii suficiente in legislativ, liderii acestor partide ar trebui sa fie pregatiti sa colaboreze cu actualii membri ai coalitiei de guvernare.
Intrebat daca o victorie a socialistilor, aflati deocamdata in opozitie, ar putea determina o aplicare a clauzei de salvgardare, intarziind astfel cu un an aderarea la Uniune, Pottering s-a multumit sa recomande Bulgariei sa depuna eforturi maxime pentru a obtine integrarea in 2007. De altfel, seful delegatiei Comisiei Europene la Sofia, Dimitris Kourkoulas, a anuntat in aceste zile ca procesul de preadeare a Bulgariei urmeaza -graficul- cel mai optimist. Printre cele mai importante performante ale statului candidat au fost enumerate: imbunatatirea conditiilor de viata pentru categoriile sociale defavorizate, stabilitatea macroeconomica si stadiul avansat al procesului de privatizare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















