
Barack Omana și Mitt Romney merg cap la cap în cursa pentru Casa Albă. Dacă în prima dezbatere, Romney a fost declarat câștigător de către analiști, în cea de-a doua confruntare Obama fost mult mai inspirat. Cu un scor egal de unu la unu, cea de-a treia dezbatere ar putea fi una decisivă pentru stabilirea câștigătorului. Tema este una una foarte generoasă și extrem de complexă – politica externă. Deși se vor duela de la egal la egal, analiștii americani opinează că nu există diferențe semnificative între punctele lor de vedere. Problematica politicii externe, spre deosebire de cea economică, nu este în mod tradițional un element decisiv în conturarea opțiunii alegătorilor americani, în istoria alegerilor prezidențiale americane singurele excepții fiind eșecul lui Jimmy Carter în anul 1980, în timpul crizei ostaticilor din Iran, dar și succesul lui George W. Bush, care e profitat în anul 2004 de succesul războiului din Irak. Dacă va fi reales, președintele Barack Obama, pragmatic pe scena internațională în ciuda ambițiilor sale inițiale, ar urma să ducă mai departe 'războiul secret' împotriva Al-Qaida și să privilegieze diplomația în celelalte dosare de politică externa, Orientul Mijlociu urmând să fie chestiunea arzătoare, estimează mai mulți analiști de politică externă. În așteptarea dezbaterii de luni, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Obama, Ben LaBolt, consideră că actualul 'președinte s-a ținut de cuvânt și a pus capăt în mod responsabil războiului din Irak, a acționat împotriva Al-Qaida, a deschis calea încetării războiului din Afganistan și a restabilit alianțele în lumea întreagă'. Vorbind pe un ton ironic la un dineu de gală, la care a participat și Romney, actualul lider de la Casa Albă a spus: 'Vă povestesc sfârșitul: l-am prins pe Ben Laden!', făcând referire la moartea liderului Al-Qaida, eveniment ce a neutralizat în mare parte criticile obișnuite ale republicanilor, care consideră că democrații dau dovadă de slăbiciune în chestiunile de securitate.
Bilanț pentru Obama
Dar cei patru ani ai primului său mandat au fost marcați și de eșecuri, cum ar fi lipsa evoluțiilor în conflictul israeliano-palestinian, proasta gestiune a evenimentelor haotice în țările 'Primăverii arabe', ezitările față de Iran și Coreea de Nord, dar și relațiile cu Rusia și China, care continuă să fie încordate. În viitorul mandat, Obama 'va fi puțin mai avizat asupra a ceea ce o mână întinsă adversarilor SUA ar putea să aducă, după un prim mandat în care unele dintre speranțele sale nu s-au concretizat', consideră M. Inderfurth, expert al centrului de studii CSIS din Washington. În opinia lui Justin Vaisse, analist la Institutul Brookings și autor al cărții 'Barack Obama și politica sa externă', 'Obama nu aparține unei anumite școli de gândire (…), el este un adevărat pragmatic', care se va implica în Orientul Mijlociu numai dacă va fi constrâns să o facă și va continua orientarea economică și militară către zona Asia-Pacific.
Romney mai belicos
De la începutul campaniei electorale, adversarul lui Obama, republicanul Mitt Romney, promite restabilirea prestigiului american în lume după președinția 'pasivă' a lui Barack Obama și încearcă să schimbe imaginea pe care actualul președinte și-a creat-o, punând în prim plan mai ales strategia administrației democrate față de dosarul nuclear iranian. Astăzi, 'Iranul este cu patru ani mai aproape de bomba nucleară', a afirmat candidatul republican în timpul ultimei dezbateri. Strategia lui Obama în Orientul Mijlociu 'este pe cale să se spulbere sub ochii noștrii', a adăugat el, acuzându-l pe actualul președinte că a 'abandonat' Israelul și că nu a acționat în Siria. Dar tirul lui Romney împotriva lui Obama se bazează cel mai mult pe atacul împotriva consulatului american la Benghazi, soldat cu moartea ambasadorului american și a încă trei diplomați, el reproșându-i și faptul că a calificat tardiv acest atac drept un act terorist. Din opiniile cu privire la politica externă nu putea să lipsească Rusia, candidatul republican promițând că va apăra tinerele democrații europene de 'umbra' Moscovei. El a afirmat că 'nu va exista deloc flexibilitate' față de președintele rus, Vladimir Putin, în problema scutului antirachetă din Europa, după ce Barack Obama îi spusese în luna aprilie președintelui rus de la acea vreme, Dmitri Medvedev, că va fi mai flexibil pe această temă dacă va fi reales la Casa Albă pe 6 noiembrie, discuția fiind surprinsă de un microfon uitat deschis. Dar, sub masca unor poziții partizane, cei doi adversari par să împărtășească o viziune similară asupra misiunilor armatei americane, iar pe ansamblu pozițiile lor nu diferă în mod semnificativ.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















