Home În Lume

În Lume

În Lume

Home În Lume

Merkel i-a cerut telefonic lui Putin să-i potolească pe rebelii din...

Cancelarul german, Angela Merkel, a insistat miercuri seară, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele rus, Vladimir Putin, în legătură cu "responsabilitatea" Moscovei de...

Pungile de plastic, interzise în California din 2015

California a devenit primul stat american care interzice pungile din plastic, iar această măsură va intra în vigoare în iulie 2015. Potrivit legii care...

Amenințările lui Putin, demontate chiar de analiști ruși

"Dacă vreau, în două zile trupele ruseşti ar putea ajunge nu numai la Kiev, dar şi în Riga, Vilnius, Tallin, Varşovia şi Bucureşti", ar...

Rusia și China vor să remodeleze ordinea mondială

Rusia şi China intenţionează să remodeleze ordinea mondială stabilită după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit subsecretarului de stat american al apărării, Robert Work (foto)."Este absolut...

Accident feroviar în India

Tragedie în nordul Indiei! Cel puţin 12 persoane au murit şi alte 50 au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit.    Potrivit presei locale,...

Primul caz de Ebola diagnosticat în afara Africii

Marţi un purtător de cuvânt al Centrului pentru controlul şi prevenire a bolilor a anunţat primul caz de infectare cu virusul Ebola diagnosticat în...

Atenționare de călătorie pentru cetățenii României aflați în Hong Kong

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români asupra demonstrațiilor stradale din Hong Kong, care au condus la blocarea traficului rutier în mai multe zone ale...

Jumătate din persoanele în vârstă din lume nu au pensie

Aproape jumătate (48%) dintre persoanele peste vârsta de pensionare din lume nu primesc niciun fel de pensie, iar pentru o bună parte din restul de 52%...

Suedeza Cecilia Malmstrom a obținut aprobarea comisiei de specialitate a PE...

Suedeza Cecilia Malmstrom a obținut marți aprobarea comisiei de specialitate din Parlamentul European (PE) pentru a deveni comisar european pentru comerț, potrivit unor surse...

American acuzat de terorism după ce a amenințat cu decapitarea o...

Un bărbat suspectat că a ameninţat o femeie că o va decapita în statul Oklahoma (sudul SUA) a fost inculpat pentru activităţi teroriste şi...

Kim Jong Un și-a rupt ambele glezne

Liderul Coreii de Nord, Kim Jong Un, a suferit o intervenţie chirurgicală la mijlocul lunii septembrie într-o clinică din Phenian din cauza unor fracturi...

SUA ar putea cheltui cel puțin 2,4 miliarde de dolari pe...

Eforturile militare ale SUA împotriva Statului Islamic (SI) au costat aproape un miliard de dolari până acum și ar urma să ajungă la o...

Un copil de numai trei ani cântărește 70 de kilograme

Caz şocant în Brazilia. Un băiat de numai trei ani a ajuns să cântărească nu mai puţin de 70 de kilograme! Părinţii săi sunt...

Floarea „Penisul titanului” are o dimensiune record

Planta arum titan de la Grădina botanică a Universităţii din Basel (Elveţia) a început să înflorească duminică, iar floarea, mai mare decât cele din...

Patronii casei de modă Prada, anchetați de justiția italiană

Justiţia italiană examinează declaraţiile fiscale ale celor doi patroni ai casei de modă Prada, directoarea Miuccia Prada şi soţul ei, administratorul delegat Patrizio Bertelli....

Peste 2100 de militari din mai multe țări fac manevre militare...

Exerciţii militare de amploare au început luni în Letonia - 'Silver Arrow 2014' - în care sunt implicaţi peste 2.100 de militari din Letonia,...

Politician mexican împușcat într-un restaurant

Un reprezentant al opoziţiei a fost asasinat duminică în Mexic de către persoane neidentificate care au deschis focul într-un restaurant de pe malul mării,...

Cameron amenință să lanseze o campanie publică pentru retragerea Marii Britanii...

Premierul britanic David Cameron a lăsat să se înțeleagă faptul că este dispus să lanseze o campanie publică pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea...

Cel puțin opt oameni au murit în urma unui seism de...

Cel puţin opt persoane au murit într-un cutremur cu magnitudinea de 5,1 pe scara Richter în sud-estul Peru, unde un sat, Misca, din regiunea...

Ultimul bilanț al erupței vulcanice din Japonia: 36 de morți

Bilanţul erupţiei vulcanice din Japonia creşte de la oră la oră. Până acum echipele de intervenţie au descoperit cel puţin 36 de cadavre. Iar...

Ucrainienii au dărâmat statuia lui Lenin din Harkov

Ucrainenii din estul ţării se răzbună pe simbolurile comuniste. Sute de naţionalişti au dărâmat statuia lui Lenin din oraşul Harkov într-o atmosferă de sărbătoare.    Mulţimea...

Tragedie în Italia

Accident tragic în Italia. Patru tineri italieni, printre care doi minori, au murit după ce o maşină a intrat în terasa unui bar,  Aceştia se...

Erupția neașteptată a vulcanului Ontake a făcut zeci de victime

Bilanţul victimelor erupţie neaşteptate a vulcanului Ontake din centrul Japoniei, catastrofă care a surprins numeroşi excursionişti, devine tot mai îngrijorător, cuprinzând peste 30 de...

Papa Fracisc: abandonarea varstnicilor este „eutanasie mascată”

  Papa Francisc a considerat duminică neglijarea şi abandonarea persoanelor în vârstă drept ''o eutanasie mascată''.Suveranul Pontif, în vârstă de 77 de ani, a făcut...

351 de kg de marijuana găsite asupra unui colonel brazilian

Captură incredibilă făcută de poliţia braziliană. Un colonel de armată de 56 de ani a fost arestat după ce oamenii legii au descoperit că...

Un vulcan din centrul Japoniei a erupt

Un vulcan din centrul Japoniei a erupt sâmbătă rănind cel puţin opt persoane şi forţând aeronavele să devieze de la rutele obişnuite de zbor...

Proteste în Hong Kong

Proteste violente în Hong Kong. Peste o sută de studenţi au forţat intrarea în sediul guvernului fostei colonii britanice, nemulţumiţi de legile impuse de...

Un atac terorist în Europa, inevitabil

Un atac terorist major este inevitabil în Europa, avertizează mai mulţi oficiali europeni sub protecţia anonimatului. În replică, Occidentul se mobilizează ca să facă...

Trei pompieri din New York au murit de cancer în aceeazi

Trei pompieri new-yorkezi care au făcut parte din echipele de salvare după atentatele de la World Trade Center (WTC) din 11 septembrie 2001 au...

Jihadiștii planifică atacuri teroriste în Paris și New York

Avertismentul vine din partea premierului Irakului, Haidar al-Abadi,  care a precizat că atentatele ar putea fi comise la reţelele de metrou din aceste oraşe,...

Președintele italian, audiat într-un proces cu mafioți

Preşedintele italian, audiat ca martor într-un proces istoric privind mafia! Giorgio Napolitano va depune mărturie în dosarul în care mai mulţi oficiali sunt acuzaţi...

Republica Moldova îi cere Rusiei să își retragă trupele din Transnistria

Rusia trebuie să-şi retragă forţa de menţinere a păcii din Transnistria, aceasta urmând să fie înlocuită cu o misiune civilă internaţională, a declarat joi,...

ȘTIRILE ZILEI

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, care va...

Invitați: curatorul Damian Florea –Președinte al Fundației Jean Louis Calderon și Maria Munteanu – istoric de artă Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de...

Și Daniel Băluță și-a lăsat soția pentru una mai tânără cu peste 20 de...

În noiembrie 2025, Daniel Băluță vorbea emoționat despre soția și fiica sa, despre sacrificiile pe care familia le face pentru cariera lui politică și...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...
ciolacu și soția

Ciolacu să spună dacă s-a căsătorit în Cipru cu Docuz și dacă au un...

Update 3 noiembrie: Dana Budeanu e scârbită de haina de iepure, Rogobete elucubrează, Ciolacu sugerează că ținutele de sute de mii de euro din...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...