Home În Lume Panica in economia japoneza

Panica in economia japoneza

DISTRIBUIŢI

Indicele bursier al pietei de valori mobiliare de la Tokyo, Nikkei, a atins in cadrul sedintei de marti cel mai scazut nivel din ultimii 18 ani. -Curba ascendenta pe care a intrat piata de valori mobiliare de la Tokyo reflecta nu numai iminenta unei crize economice, ci si starea precara de pe plan global-, a apreciat Ryoji Musha, analist la Deutsche Securities. Actualul declin al bursei nipone ar putea fi considerat drept preludiul unei crize a pietei internationale de valori mobiliare, care ar putea incepe in toamna acestui an si ar dura pana la finele anului, a adaugat acesta.

Declinul bursei are la baza increderea limitata a investitorilor in capacitatea economiei americane de a determina o crestere economica globala. La aceasta se adauga datele economice slabe prezentate recent de autoritatile de la Tokyo, cum ar fi cresterea modesta a Produsului Intern Brut si scaderea productiei industriale.

Scandal in stil Enron la marea companie Tepco

Este posibil ca bursa japoneza sa fi reactionat si la un recent scandal in stil Enron care implica marea companie producatoare de reactoare nucleare Tepco (Tokyo Electric Power Company). De aceasta data insa, nu vor avea de suferit doar actionarii companiei, ci chiar sanatatea japonezilor. Tepco a recunoscut public, la inceputul acestei saptamani, ca a falsificat datele privind siguranta reactoarelor sale, incepand chiar cu anii *80. Luni a fost anuntata si demisia numarului unu din companie, Nobuya Minami; in octombrie va parasi cabina de pilotaj a Tepco si adjunctul sau, Hiroshi Araki, insotit de alti trei manageri. Conform Agentiei pentru siguranta din Japonia, expertii tehnici ai General Electric au descoperit ca opt dintre reactoarele Tepco nu functioneaza normal. General Electric a decis sa nu faca publice descoperirile sale, astfel ca acum Agentia pentru siguranta le-a intrerupt contractul cu Tepco.

Chiar daca nu se vorbeste despre contabilitate falsa, ca in cazul Enron, este evident ca rapoartele financiare si titlurile bursiere ale Tepco ar fi fost altele daca rapoartele General Electric ar fi ajuns mai inainte la urechile Agentiei pentru siguranta. Clasa politica japoneza se teme acum ca scandalul Tepco ar putea declansa o reactie in lant, intr-o tara in stagnare economica de mai bine de un deceniu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.