
Un nou pas a fost înregistrat în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, odată cu recunoașterea de către Adunarea plenară a Congregației pentru Cauza Sfinților a celei de-a doua minuni atribuite papei de origine poloneză, scrie marți agenția Ansa, preluată de AFP. După toate probabilitățile, Ioan Paul al II-lea urmează să fie canonizat până la sfârșitul acestui an, iar ceremonia ar putea avea loc în luna decembrie, potrivit agenției menționate. Cardinalii și episcopii membri ai Congregației pentru Cauza Sfinților au aprobat a doua minune, după cea care a permis beatificarea rapidă a fostului papă. În luna aprilie, o comisie de șapte medici ai Congregației au recunoscut vindecarea inexplicabilă a unei femei. Minunea, care s-a petrecut chiar în seara beatificării lui Ioan Paul al II-lea, pe 1 mai 2011, a fost aprobată în luna iunie de o comisie de teologi. Papa Francisc este cel care va semna decretul care autorizează canonizarea, act prin care o persoană este recunoscută ca sfânt (sau sfântă) al Bisericii Catolice. Papa va convoca apoi un consistoriu în cadrul căruia va fi anunțată data canonizării.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















