Camera Deputatilor a adoptat, ieri, o rezolutie conform careia actele juridice si titlurile de proprietate ce decurg din decretele semnate in 1945 de fostul presedinte cehoslovac Edvard Benes sunt -de netagaduit, intangibile si invariabile-, a anuntat postul de radio CRo 1. Decretele Benes nu pot da loc nici unui nou act juridic, se arata in textul aprobat de toti cei 169 de deputati prezenti in momentul votului, din totalul de 200, cati numara Camera inferioara a Parlamentului de la Praga. Proiectul rezolutiei fusese adoptat, vineri, in cursul unei reuniuni a ministrului ceh de externe, Jan Kavan, cu liderii tuturor formatiunilor politice reprezentate in Legislativ. La randul sau, presedintele Vaclav Havel si-a exprimat, marti, sustinerea deplina pentru documentul in cauza. Aceasta rezolutie reflecta -preocuparea Camerei Deputatilor fata de unele tentative din anumite cercuri, in special din strainatate, de a redeschide problemele tragice ale istoriei, de a complica relatiile internationale actuale si de a nelinisti opinia publica din tara-, a declarat presedintele Camerei, Vaclav Klaus, la finalul votului parlamentar.
Conform decretelor Benes, aproximativ trei milioane de germani din regiunea Sudeta au fost deposedati de bunurile lor dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial si expulzati din Cehoslovacia spre Germania si Austria. Dintre cei expatriati au facut parte si cateva zeci de mii de etnici maghiari. Majoritatea acestora s-au refugiat in Bavaria, iar peste 100.000 au fost primiti in Austria, unde au constituit grupuri de presiune care solicita despagubiri din partea republicii cehe.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















