Un raport al Consiliului de supraveghere internationala pentru Irak, organism creat de ONU, pune sub semnul intrebarii modul in care au gestionat americanii fondurile irakiene, evocand in special neregulile masive in ce priveste vanzarile de petrol brut si conditiile de atribuire a contractelor pentru reconstructie, scrie -The New York Times-. Raportul se refera la activitatea Autoritatii provizorii a coalitiei, creata la 20 martie 2003 si condusa de americanul Paul Bremer pana la transferul de suveranitate catre irakieni, la 28 iunie a.c. Consiliul de supraveghere internationala apreciaza ca Autoritatea nu a administrat bine banii irakieni si nu a reusit sa lupte impotriva coruptiei, criticand indeosebi atribuirea a 1,8 miliarde de dolari sub forma de contracte societatii de servicii petroliere Halliburton, asociata cu vicepresedintele SUA, Dick Cheney. Potrivit raportului, controalele efectuate de administratia lui Bremer au fost insuficiente pentru a asigura integralitatea vanzarilor pentru export, iar cinci caiete de sarcini realizate pentru contracte insumand 812 miliarde de dolari au prezentat numeroase deficiente, in special lipsa evaluarilor tehnice necesare, costuri -nejustificate si exagerate-. Este vorba despre acelasi Paul Bremer care a fost decorat de presedintele SUA, George W. Bush, cu cea mai inalta distinctie civila americana, Medalia Libertatii. Au mai primit aceeasi medalie si fostul director al CIA George Tenet si fostul comandant al fortelor americane din Irak, Tommy Franks. In ceremonia de la Casa Alba, transmisa in direct la televizor, presedintele Bush a subliniat ca este vorba de trei oameni care au -jucat un rol de pivot in mari evenimente si ale caror eforturi au facut SUA mai sigure si au promovat drepturile omului-. Paul Bremer, care a fost administratorul civil american al Irakului pana la sfarsitul lui iunie a.c., a fost criticat mai ales pentru decizia de a dizolva armata irakiana dupa invazia SUA.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















