Home În Lume PE adoptă o rezoluție ce reduce limita pentru emisiile de CO2 ale...

PE adoptă o rezoluție ce reduce limita pentru emisiile de CO2 ale vehiculelor comerciale ușoare noi

DISTRIBUIŢI

Limita de emisii de CO2 pentru noile vehicule comerciale ușoare comercializate în UE trebuie redusă până în 2020 de la 203g/km în prezent la 147g/km, conform unei propuneri legislative aprobate de Parlamentul European marți, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Textul, agreat deja informal cu Consiliul de Miniștri, cere și introducerea unor metode de testare mai precise pentru emisiile de CO2. „Am ajuns la acest rezultat după negocieri dificile. Sunt mulțumit că nu am capitulat în fața niciunei presiuni să modificăm ținta. Întrucât durabilitatea vehiculelor comerciale este mai mare decât a automobilelor, este firesc să ne păstrăm ținta pe care ne-am fixat-o”, a spus eurodeputatul german Holger Krahmer, din grupul ALDE, al cărui raport a fost adoptat cu 552 voturi pentru, 110 împotrivă și 12 abțineri. În consecință, producătorii vor fi obligați să realizeze suficiente modele ecologice pentru a contrabalansa vehiculele mai grele sau mai poluante, pentru a obține un echilibru de 147g/km până în 2020, fiind în caz contrar pasibili de pedepse.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.