Se poate spune ca saptamana trecuta a fost, pentru sectorul energetic al Rusiei – perioada bilanturilor financiare si al planurilor de viitor. Rand pe rand, LukOil, Gazprom, IukosSibneft au iesit in fata publicului si a specialistilor, pentru a se lauda cu rezultatele obtinute pana acum, in 2003. Intrat de numai cateva luni in -legalitate-, dupa finalizarea tuturor procedurilor birocratice, grupul petrolier ruso-britanic TNK – British Petroleum nu a avut multe de spus la primul capitol. Prin urmare, accentul s-a pus pe planurile de dezvoltare strategica ale acestui gigant petrolier, in care partea britanica a investit 6,7 miliarde de dolari.
Concluzia desprinsa a fost ca prioritatea absoluta o reprezinta cresterea productiei si, implicit, a exporturilor. Astfel, in privinta extractiilor se preconizeaza o sporire de 12-14% pana la sfarsitul acestui an, de 7% anul viitor si de numai 5% in urmatoarea perioada de timp. Sectorul productiv va beneficia si de investitii, relativ limitate, potrivit precizarilor factorilor de raspundere, de maximum un miliard de dolari pe an, atentia urmand sa fie concentrata pe export. Numai ca aici s-ar putea ivi o serie de dificultati. Problema este ca aproape toate variantele de transport al petrolului rus spre Europa sunt deja ocupate de firmele concurente, la randul lor preocupate sa-si extinda afacerilor cu beneficiarii straini. Prima tentativa a TNK-BP de a patrunde pe unul dintre trasee cu 450.000 de tone de petrol, cantitate destinata umplerii oleoductului Odessa-Brody, a esuat. La capatul a luni de discutii, negocieri si amenintari, guvernul Ucrainei a amanat luarea unei decizii finale pentru ultima luna a anului in curs. E adevarat, multi spun ca hotararea va fi favorabila TNK-BP, dar surprizele nu sunt excluse. Nu trebuie uitata pozitia Poloniei in aceasta ecuatie, Varsovia avertizand, prin numerosii sai experti trimisi la Kiev sa gaseasca un compromis general valabil, ca eventuala cooptare a firmelor ruse ar putea antrena deteriorarea relatiilor dintre Ucriana si Polonia. Prin urmare, participarea TNK-BP la licitatia pentru achizitionarea a 33,34% din pachetul de actiuni a companiei romanesti de petrol SNP Petrom i-ar putea deschide noi usi spre pietele europene. In orice caz, asa cred analistii de la Moscova. Fireste, estimau ei, sansele TNK de a ramane in cursa pentru societatea romana s-ar fi redus considerabil daca nu ar fi fost alianta cu British Petroleum. Dar chiar si asa, avertizau expertii in domeniu, nimeni nu se incumeta sa anticipeze un rezultat al respectivei licitatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















