După ce au -speriat- Marea Britanie, polonezii şi-au îndreptat privirile spre Norvegia. Este ultima atracţie pentru imigranţii polonezi, ai căror copii alcătuiesc, în prezent, cel mai numeros grup care studiază în şcolile norvegiene. În orice caz, aşa relatează publicaţia -Aftenposten-. -Cand se produc schimbări la nivel mondial, efectul se resimte la nivelul claselor şcolare-, cita sursa menţionată cuvintele unui profesor. Cu 30 de ani în urmă, majoritatea şcolarilor erau pakistanezi şi somalezi. După liberalizarea restricţiilor la circulaţie odată cu marea extindere a Uniunii Europene din mai 2004, structura demografică a imigranţilor din Norvegia a cunoscut o modificare radicală. Creşterea economică din această ţară şi salariile considerabil mai mari au atras forţa de muncă din Polonia. Acum, mulţi dintre ei, potrivit publicaţiei citate, au demarat procesele de reîntregire a familiilor. Copiii polonezi care vin să muncească în Norvegia trebuie să urmeze un aşa-numit curs -de tranziţie-, care le facilitează acomodarea şi deprinderea limbii norvegiene. Ulterior, ei se pot înscrie într-o clasă obişnuită. -Aftenposten- notează că aproximativ 2.000 de emigranţi polonezi au depus, în 2006, cerere de reîntregire a familiei, dublu faţă de solicitările înregistrate în anul anterior.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















