Bombardamentele americane din Afganistan, lansate in cadrul campaniei impotriva retelei Al-Qaida si a talibanilor, au provocat moartea a sute de civili, a anuntat, ieri, cotidianul -New York Times-, citat de AFP.
Aviatia americana a ucis aproximativ 400 de civili, potrivit unei anchete realizate de -New York Times-, in 11 zone din Afganistan, pe o durata de sase luni.
Chiar daca o tinta militara este identificata cu suficienta precizie, civilii sunt totusi ucisi, mai arata ziarul newyorkez.
Oficiali americani din domeniul Apararii au afirmat ca strategia folosita in Afganistan a fost modificata in ultimele luni, acum fiind utilizate mai mult fortele la sol, dar -New York Times- apreciaza ca inca mai au loc atacuri aeriene care au consecinte tragice pentru populatie.
Ancheta ziarului a fost intreprinsa in urma controversatelor operatiuni din luna iulie ale armatei americane impotriva unor sate din provincia Uruzgan (centrul tarii), soldate cu moartea a 54 de civili afgani.
Pe de alta parte, colonelul Ray Shepherd, purtator de cuvant al Comandamentului central din Tampa (Florida), a declarat ca aviatia americana evalueaza cu mare grija riscul de a rani civili sau de a distruge obiective civile si se asigura ca identifica tintele inainte de a lansa atacuri.
Totusi membrii organizatiei americane Global Exchange au declarat ca detin o lista de 812 de afgani civili ucisi in bombardamentele americane. Aceasta lista va creste insa pe masura ce ancheta sa se extinde asupra a noi sate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















