Secretarul de stat american, Colin Powell, a ajuns, ieri, la Bagdad venind din Kuweit, in cadrul unei vizite neanuntate, prima a unui oficial american de rang inalt de la transferul de putere intre fortele aliate conduse de SUA si noul guvern interimar irakian. Aceasta vizita survine in contextul amplificarii in Irak a valului de violente, atentate sinucigase, rapiri, atacuri armate, vizand subminarea guvernului interimar condus de Allawi si a coalitiei internationale. Mai mult, autoritatile irakiene au fost consultate in legatura cu planul de a crea o forta musulmana pentru securitate.
Dupa ce a subliniat determinarea Statelor Unite de a depasi toate obstacolele cu care se confrunta in Irak, Colin Powell i-a dat cuvantul presedintelui irakian, Ghazi al-Yauar, care a incercat sa-i convinga pe ziaristii prezenti la conferinta de presa ca -derbedeii, dusmanii, armata din umbra sunt din ce in ce mai disperati, de aceea multiplica atentatele-. Interogat asupra relatiilor dintre SUA si Irak, presedintele a raspuns: -Ii consideram pe americani parteneri strategici. Suntem un stat suveran, iar ambasadorul John Negroponte lucreaza tot timpul, asa cum o face orice diplomat oriunde in lume-. Referitor la propunerea Arabiei Saudite de a se trimite in Irak o forta musulmana, al-Yauar a spus ca asteapta intoarcerea premierului Allawi din turneul in Orientul Mijlociu pentru a se pronunta asupra acestei chestiuni.
Violentele continua
Intre timp, valul de violente nu a tinut cont de vizita lui Powell. Cel putin 13 persoane si-au pierdut viata si inca 13 au fost ranite, in confruntarile dintre puscasii marini americani si insurgentii irakieni si ca urmare a raidului aerian american asupra sectorului sud-estic al orasului Fallujah. Pe de alta parte, armata americana a confirmat un raid aerian de sustinere a trupelor terestre desfasurate la Fallujah, in cursul noptii de joi spre vineri. In timpul violentelor, majoritatea moscheilor erau pline cu credinciosi care scandau -Allah este cel mai mare-. Puscasi marini si forte ale securitatii irakiene au cerut ajutorul fortelor aeriene, dupa ce o pozitie militara americana a fost atacata cu mortiere, mitraliere si grenade de catre insurgenti irakieni. Nici rapirile nu au incetat. Doi soferi sirieni si patru iordanieni, care faceau parte dintr-un convoi aflat in Irak, au fost rapiti, marti, anuntul fiind dat publicitatii ieri. Soferul iordanian Mustafa Abdelkarim al-Ayed, care conducea unul dintre primele camioane ale convoiului, a precizat ca agresorii au sechestrat patru iordanieni, inclusiv pe Mohammad Khleifat si Mohammad Abu Jaafar. -Grupul a rapit si doi soferi sirieni-, a adaugat el, precizand ca nici unul dintre camioanele din convoi nu transporta produse destinate armatei americane.
Fara sprijin
Generalul Tommy Franks, fost comandant al trupelor americane in razboaiele din Afganistan si Irak, s-a plans de lipsa sprijinului international pentru inlaturarea lui Saddam Hussein si a criticat investitiile insuficiente pentru pregatirea agentilor din serviciile de informatii. Generalul Tommy Franks a facut aceste comentarii intr-un interviu care va fi publicat de revista -Sunday in Parade-. -Nu putem trimite un avocat educat la Princeton sa se infiltreze in reteaua Al-Qaida. Pentru a obtine informatii, trebuie sa facem pact cu diavolul sau macar sa-l angajam. Trebuie sa ne descurcam-, a spus Franks. El si-a exprimat uimirea fata de absenta armelor de distrugere in masa din Irak si dezamagirea fata de efectivele straine reduse, implicate in interventia miltiara din aceasta tara. El a adaugat ca strategii americani se asteptau sa beneficieze de sprijinul a circa 150.000 de militari straini in operatiunile din Irak. Pe de alta parte, un raport al echipei de audit a Autoritatii Provizorii a Coalitiei a acuzat administratia americana de la Bagdad ca a cheltuit sute de milioane de dolari din fondurile acestei tari fara a tine o evidenta clara a sumelor date si produselor sau serviciilor primite. Potrivit raportului, ce urma sa fie prezentat ieri Congresului, APC nu are acte sa justifice cheltuielile de 24,7 milioane de dolari necesare schimbarii dinarului irakian sau plata a aproape 200.000 de dolari pe 15 camioane destinate politiei irakiene.
Noi amenintari
Brigazile Abu-Hafs al-Masri, o grupare islamista care isi revendica apartenenta la reteaua terorista Al-Qaida, a emis ieri o noua amenintare la adresa tarilor europene care sprijina politica administratiei de la Washington.
-Nu vom ezita sa varsam sange in toate locurile din Europa, la Roma si in alte locuri, atat timp cat tarile se misca pe orbita Americii-, afirma gruparea islamista, intr-un comunicat difuzat prin Internet, purtand data de 30 iulie.
-De aici, din Italia, din Marea Britanie, din Bulgaria si toate tarile europene facem apel la toate formatiunile noastre sa se pregateasca sa intre in lupta-, se arata in comunicat, a carui autenticitate nu a fost confirmata deocamdata. Dar razboiul impotriva Al-Qaida a inregistrat si o victorie, o data cu arestarea lui Ahmed Khalfan Ghailani (foto), cetatean tanzanian urmarit pentru implicarea in atentatele comise asupra ambasadelor americane din Africa de Est in 1998, arestat in Pakistan. FBI a oferit o recompensa de pana la cinci milioane de dolari pentru prinderea lui Ghailani. Impreuna cu Ghailani au mai fost arestate inca 13 persoane, inclusiv sotia lui, de nationalitate uzbeca, iar zece din suspectii retinuti nu sunt cetateni pakistanezi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















