Home În Lume Presedintele Katzav se autosuspenda

Presedintele Katzav se autosuspenda

DISTRIBUIŢI

Scandalul izbucnit în urma acuzaţiilor de viol şi agresiune sexuală formulate la adresa preşedintelui israelian a atins ieri un punct culminant. La un pas de a fi inculpat, Moshe Katzav a decis să se autosuspende temporar. Adică să-şi ia concediu pe toată durata procedurii judiciare. -Preşedintele Katzav a informat printr-o scrisoare comisia pentru afaceri parlamentare din Knesset de intenţia lui-, a declarat purtătorul de cuvant al legislativului israliean, Giora Fordis. Niciun comentariu din partea biroului de presă al preşedinţiei. Spre deosebire de presă şi de clasa politică. -Cred că cea mai potrivită hotărare ar fi pentru Katzav demisia-, a lansat ministrul interimar al justiţiei şi ministrul de externe Tzipi Livni, în termenii unui comunicat oficial. Anterior, procurorul general Menahem Mazuz anunţase că şeful statului trebuie pus sub acuzare pentru viol, hărţuire sexuală şi ameninţări împotriva martorilor, o premieră în istoria unei ţări unde numeroşi lideri sunt deja în relaţii delicate cu justiţia. Înaintea inculpării, Katzav şi avocaţii lui au dreptul la o discuţie cu Mazuz, audiere menită să demonstreze nevinovăţia suspectului. Pe acest fundal, în Knesset au început discuţiile legate de procedura de alegere a şefului ţării. În acest sens, cotidianul -The Jerusalim Post- scria că majoritatea deputaţilor par dispuşi să susţină modificările prin care preşedintele să fie desemnat prin vot deschis, nu secret. Se zvoneşte că Moshe Katzav ar putea cere să fie declarat în -incapacitate de muncă- pană la finalul mandatului – iulie 2007. În acest caz, interimatul va fi asigurat de preşedintele Knessetului, Dalia Yitzhik. Ar fi prima femeie care ar conduce Israelul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.