Home În Lume Președintele UE, Van Rompuy: Creșterea economică este prioritatea mandatului meu

Președintele UE, Van Rompuy: Creșterea economică este prioritatea mandatului meu

DISTRIBUIŢI

«Pactul de creștere și locuri de muncă», lansat la Consiliul European de săptămâna trecută, nu se referă numai la injectarea de bani în economie, ci presupune în egală măsură angajamente individuale ale statelor membre și ale UE în ansamblu, cum sunt adâncirea pieței interne, negocierea unor acorduri comerciale bune și consolidarea spațiului european în domeniul cercetării, a declarat ieri, la Strasbourg, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. "Așa cum am mai spus, Consiliul European nu a descoperit brusc virtuțile creșterii economice. Relansarea creșterii și creării de locuri de muncă a fost o preocupare constantă, de la prima noastră reuniune sub președinția mea, în februarie 2010. (…) Agenda de creștere și locuri de muncă necesită o abordare structurală, dar și acțiuni pe termen scurt pentru stabilitate financiară. Recâștigarea încrederii consumatorilor și investitorilor va conduce la sporirea cererii și la creștere", a spus Van Rompuy, în plenul Parlamentului European. Un alt punct important al Summitului UE din 28-29 iunie, remarcat marți de președintele Consiliului European, este angajamentul liderilor țărilor din zona euro de a face ceea ce este necesar pentru a asigura stabilitatea financiară a zonei euro. ?óÔé¼?¿"Am mai convenit ca asistența financiară pentru Spania să fie furnizată prin intermediul Instrumentului European de Stabilitate Financiară (FESF) până când Mecanismul European de Stabilizare (MES) devine funcțional. (…) Comisia va prezenta în scurt timp propuneri privind un mecanism unic de supraveghere a sectorului financiar, pe baza article 127(6) al Tratatului, implicând astfel Banca Centrală Europeană. Cerem Consiliului și Parlamentului să ia în considerare cu prioritate aceste propuneri, până la finalul anului. După ce este creat un mecanism unic de supraveghere eficient, ce implică BCE, Mecanismul European de Stabilizare va avea posibilitatea de a recapitaliza direct băncile din zona euro și în urma unei decizii periodice, în anumite circumstanțe și cu îndeplinirea anumitor condiții'', a explicat oficialul european.

Strategie integrată

?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿El și-a exprimat convingerea că negocierile asupra cifrelor aferente politicilor sectoriale specifice din cadrul financiar multianual 2014-2020 se vor încheia în acest an și a reafirmat rolul important al implicării PE în negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene. ''Avem de-a face cu probleme pe termen scurt, mediu și lung. Am reușit să găsim un echilibru între responsabilitate și solidaritate. Am lucrat pentru creștere și locuri de muncă, pe de o parte, și pentru stabilitate financiară, pe de altă parte. Avem nevoie de reforme în statele membre și acțiune comună la nivelul UE și al zonei euro. Toate aceste lucruri sunt legate între ele, iau timp și presupun curaj. Acordurile de joi și vineri sunt pași importanți în direcția corectă'', a încheiat Herman Van Rompuy. ?óÔé¼?¿Șefii de stat și de guvern din UE, reuniți în cadrul Consiliului European de vară, au convenit cu privire la 'Pactul pentru creștere și locuri de muncă', ce prevede că toate țările membre trebuie să rămână deplin angajate pentru luarea de măsuri imediate necesare la nivel național pentru atingerea obiectivelor din Strategia Europa 2020.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.