Mii de oameni s-au adunat ieri pe aeroportul din Sofia pentru a le întampina pe cele cinci infirmiere şi medicul palestinian, condamnaţi iniţial la moarte, în Libia, pentru infectarea a 426 de copii cu virusul HIV, apoi iertate şi eliberate la presiunea comunităţii internaţionale. Oricum, victimele au primit, fiecare, cate un milion de dolari. În schimbul gestului său de mărinimie, Libia a obţinut promisiuni de ameliorare a relaţiilor sale, în special cu UE. Imediat după aterizarea fostelor deţinute la Sofia, mai-marii Celor 27 s-au grăbit să confirme că UE este dispusă la un dialog mai amplu cu Tripoli. Aşa a declarat preşedintele Comisiei europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Printre altele, o mare contribuţie la eliberarea celor şase a avut-o soţia liderului de la Palatul Elysee, Cecilia Sarkozy, şi comisarul UE pentru politică externă, Benita Ferrero-Waldner, care le-au însoţit pe femeile întoarse acasă, după mai bine de şapte ani de închisoare, pană la Sofia. -Decizia regimului de la Tripoli va deschide calea unor relaţii noi şi consolidate între UE şi Libia şi va întări relaţiile noastre cu regiunea mediteraneană şi Africa în ansambul său-, nota într-un comunicat de presă şeful executivului european. -Salut călduros decizia Guvernului libian de a transfera personalul medical bulgar în Bulgaria şi împărtăşesc bucuria familiilor şi a prietenilor acestora, precum şi cea a Guvernului şi poporului bulgar-, sublinia textul. Mainie, Sarkozy se va deplasa la Tripoli pentru discuţii cu liderii libieni. Între timp însă, reţeaua de asociaţii franceze -Sortir du Nucleaire- l-a acuzat pe Sarkozy că a încheiat un -troc nuclear-, întrucât i-a propus liderului libian Muammar Kadhafi -tehnologie nucleară în schimbul infirmierelor bulgare-. -Promovarea (energiei) nucleare şi încercarea de a extinde această tehnologie pe planetă este, în general, un lucru foarte rău pentru mediul înconjurător-, sublinia reţeaua într-un comunicat. -Furnizarea de tehnologie nucleară unui dictator este şi mai iresponsabilă-, aprecia textul. Asociaţia menţiona că -Sarkozy şi Kadhafi vorbesc de activităţi *nucleare civile*, dar experienţa şi realitatea- din Coreea de Nord şi Iran, de exemplu, -arată că programele atomice civile şi militare sunt strâns legate-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















