Home În Lume Pretul petrolului urca alarmant

Pretul petrolului urca alarmant

DISTRIBUIŢI

La mai puţin de o săptămană de cand trecea de pragul psihologic de 80 de dolari barilul, preţul petrolului a marcat un nou salt, atingand un nou record istoric – 81,36 de dolari la Bursa din New York. În principiu, specialiştii se aşteptau la o asemenea evoluţie, dar nu atat de rapid. Nimeni nu a crezut că piaţa va reacţiona aşa de dureros la evenimentele politice. A fost un şoc, antrenat inclusiv de nervozitatea generată de speculaţiile vizand decizia Rezervei federale a SUA (Fed) referitoare la rata de refinanţare. Şi a mai fost, desigur, problema iraniană şi ultimele mişcări survenite în acest dosar: este vorba atat despre informaţiile din presa americană potrivit cărora Pentagonul are în pregătire mai multe planuri de atac împotriva siturilor nucleare ale regimului de la Teheran, dar şi despre declaraţia ministrului francez de externe, Bernard Kouchner, care anunţa, în direct pe micile ecrane, că opinia publică şi comunitatea internaţională trebuie să se pregătească pentru un război în Iran. E adevărat, aflat ieri la Moscova, şeful diplomaţiei de la Paris a revenit asupra vorbelor sale, chemand la -evitarea unui conflict armat- în Iran şi la continuarea negocierilor. A fost însă prea tarziu. Marile firme de consultanţă din lume avuseseră deja timp să anunţe revizuirea prognozelor lor pentru piaţa petrolului. Astfel, compania Goldman Sachs a estimat că preţurile la -aurul negru- vor continua să crească şi că pană la sfarşitul anului vor atinge 85 de dolari barilul, pentru ca pe viitor să treacă de 90 de dolari. În orice caz, cale de întoarcere nu pare să mai existe. Oricum, nu pentru perioada imediat următoare. Se apropie sezonul rece, cand consumul de carburanţi creşte. Altfel spus, cererea la petrol se va mări. Pe acest fundal, Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), reunită ieri la Viena, a dat de înţeles că ar putea decide o majorare a cotelor de producţie pentru statele membre. Din păcate, hotărarea nu va avea darul de a calma piaţa – experienţa din ultimii ani a demonstrat neputinţa cartelului de a păstra controlul asupra pieţei, devenită parcă -alergică- la politic. Dar ce va decide Fed? Va lăsa rata neschimbată? O va micşora, antrenand o normalizare a preţurilor la ţiţei?

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.