Deocamdata, nu exista motive care sa justifice trimiterea de trupe ruse in Irak, a estimat presedintele Vladimir Putin, intr-un interviu acordat controversatului canal arab de televiziune, Al-Jazeera. Cu aceeasi ocazie, liderul de la Kremlin a apreciat ca Iranul are datoria de a prezenta in detaliu comunitatii internationale programul sau nuclear.
In alta ordine de idei, Putin a precizat ca dreptul la lovituri preventive va deveni necesar doar atunci cand lumea va fi dominata de amenintarea recurgerii la forta. Rusia, arata el, ar trebui sa indeplineasca rolul de pod intre est si vest. -Dintotdeauna am fost principalii aliati ai majoritatii tarilor musulmane si arabe-, a afirmat Putin, subliniind ca, in prezent, trebuie sa se vorbeasca -nu numai de refacerea relatiilor de colaborare, dar si de dezvoltarea acestora, in conformitate cu provocarile noului mileniu-. Atacand un subiect delicat pentru lumea musulmana – conflictul din Cecenia, liderul de la Kremlin a acuzat Statatele Unite de exercitarea de presiuni asupra Rusiei. In opinia lui, criticile formulate de Washington la adresa modului -nedemocratic- in care s-au derulat recentele alegeri prezidentiale in mica republica separatista -sunt folosite pentru a ne santaja, cu scopul de a obtine aprobarea Moscovei in chestiuni care nu au insa nici o legatura cu Cecenia sau cu relatiile Rusiei cu lumea musulmana-. Cu toate acestea, mentiona Putin, -atat Statele Unite, cat si Rusia au un interes comun – acela de a asigura securitatea intregii omeniri-. In pofida diferentei de potential economic, a tinut sa adauge locatarul de la Kremlin, -potentialul nuclear al Rusiei este comparabil cu potentialul SUA. Rusia este o mare putere, un adevar imposibil de contestat-, a pus punctul pe -i- presedintele Putin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















