Rand pe rand, liderii europeni vor lua, saptamana aceasta, drumul Statelor Unite, unii pentru a participa la Adunarea Generala a ONU, altii pentru a se intalni, din nou, cu seful Administratiei americane, George W. Bush. Ieri, spre New York a plecat presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, dar nu inainte de a ameninta Moscova cu iesirea tarii sale din CSI. Astazi, in aceeasi directie a pornit liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, invitat de Bush la Camp David in zilele de 25 si 26 septembrie, unde cei doi vor proceda, daca nu la o clarificare a divergentelor din relatiile bilaterale, macar la o reevaluare a acestora.
Ca de obicei, anticipau analistii, nu va fi un dialog, ci un targ: ce-mi dai ca sa-ti iasa jocurile sau ca sa te las in pace. Daca dosarul irakian, colaborarea nucleara ruso-iraniana sau batalia pentru impartirea pietei energetice s-au mai aflat in dezbaterea celor doi demnitari, ultimele evolutii din fostul spatiu sovietic constituie un subiect nou. Concret, este vorba despre crearea, din initiativa Kremlinului, a unui Spatiu economic unic (EEP) intre Ucraina, Republica Belarus, Rusia si Kazahstan, structura perceputa in Occident drept schita a unei alte Uniuni Sovietice. Este, prin urmare, de la sine inteles ca Putin va trebui sa-i explice omologului sau de la Casa Alba ce inseamna organizatia nou-infiintata, cum trebuie ea privita si, nu in ultimul rand, daca reprezinta sau nu o amenintare la adresa independentei tarilor membre, in special din punctul de vedere al aspiratiilor de integrare europeana a unora dintre acestea – vezi Ucraina.
Si pentru ca veni vorba de Ucraina, decizia presedintelui Leonid Kucima de a se alia cu Rusia a agitat spiritele, blocul -Ucraina noastra-, condus de principalul adversar politic al sefului statului, Viktor Iuscenko, anuntand ca va initia procedura legislativa de destituire a lui Kucima. Din moment ce parlamentul de la Kiev a aprobat aderarea tarii la patrulaterul propus de Kremlin, este evident ca respectivul demers este sortit esecului. Daca in cazul Ucrainei lucrurile par ireversibile, desi, dupa cum preciza insusi Putin, nimic nu este batut in cuie, cazul Republicii Moldova pare ceva mai complicat. In orice caz, asa a dorit sa-l prezinte presedintele Vladimir Voronin, care a amenintat cu iesirea tarii sale din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Pentru ca, explica el, aparitia EEP face imposibila modernizarea CSI. Interesant, de ce nu si-a expus Voronin parerea la Ialta, unde a participat la summitul CSI si unde au fost semnate, la 19 septembrie, actele de constituire a EEP? Si unde, de mentionat, s-a intalnit chiar cu Putin, dar numai pentru a vorbi doar despre conflictul transnistrean.
Ce l-a determinat pe Voronin sa adopte o pozitie critica fata de politica moscovita? Sa fie, oare, interventia lui Voronin inspirata de Washington? In ultimul timp, presa de peste Ocean a luat apararea Chisinaului, cerandu-i lui Bush sa-l puna la punct pe Putin, somandu-l sa renunte la ambitiile lui imperialiste. E adevarat, liderul de la Kremlin a incercat sa se apere, subliniind ca, -daca se va reusi trecerea de la vorbe la fapte, iar EEP va prinde viata, relatiile din interiorul CSI se vor ridica la un nivel calitativ superior-. Oricum ar fi, este clar ca Putin va trebui sa-i dea socoteala lui Bush pentru demersurile sale. Cum vor decurge negocierile in aceasta privinta va depinde, intr-o oarecare masura, de discutiile pe probleme energetice. Pana una alta, secretarul de stat al comertului, Donald Evans, estima, la Sankt Petersburg, ca -Rusia isi poate spori considerabil exporturile de resurse energetice in SUA-. Trebuie sa intelegem, sublinia el, ca -Rusia este menita sa devina jucator esential pe piata mondiala a carburantilor-. Ca asa va fi a confirmat, intr-un fel, ministrul american al energiei, Spencer Abrahams, vorbind de posibilitatea cresterii apreciabile a importurilor de petrol si gaze naturale din Rusia. Tragand un fel de concluzie, BBC scria ca, una peste alta, SUA vor avea nevoie, intr-un viitor nu foarte indepartat, de petrolul rusesc, de gazele naturale si de carbunele acestei tari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















