Lupta pentru resurse energetice a constituit întotdeauna o prioritate pentru puterile mondiale. Mai mult, se spune că toate marile confruntări militare din trecutul mai mult sau mai puţin apropiat au avut legături inclusiv cu dorinţa de redistribuire a multdoritelor materii prime. În prezent, pe primul pas a ieşit bătălia mondială pentru hidrocarburi. Europa, SUA, China şi India, într-un cuvant marii consumatori de carburanţi, caută surse alternative de aprovizionare. Deocamdată, totul se află în fază de intenţii, de proiecte, de discuţii şi negocieri. Mişcări pot fi observate şi în tabăra cealaltă, a producătorilor. Nici nu e de mirare că, pe acest fundal, au apărut tot felul de zvonuri legate ba de posibilitatea apariţiei unei alianţe a producătorilor, ba a una a consumatorilor. Nu este vorba doar de siguranţa livrărilor, dar şi de preţuri. Ţiţeiul, a cărui depreciere vertiginoasă îngrijorează marile ţări exportatoare, constituie un etalon şi pentru preţul la gaze naturale. Bătălie crancenă. Vanzătorii vor să vandă scump, cumpărătorii vor să cumpere ieftin. Cine hotăraşte în afara participanţilor la piaţă? Cei care controlează căile de tranport. Alt aspect esenţial al bătăliei pentru resurse energetice. La summitul NATO desfăşurat în noiembrie, la Riga, senatorul american Richard Lugar formula o propunere neaşteptată. Practic, el a sugerat transformara Alianţei într-un fel de alianţă a consumatorilor de petrol şi gaze naturale, o alianţă care să ţină piept Rusiei. Unei Rusii, care, spunea Lugar, va recurge tot mai des la şantaj energetic. Fapt dovedit de recentul conflict dintre Mosova şi Minsk. Mai mult, Lugar estima că războiul energetic poate fi comparat cu unul convenţional. -Un atac folosind arma energetică poate distruge economii şi poate provoca sute, dacă nu chiar mii de victime. Prin urmare, activarea articolului cinci al statutului NATO trebuie aplicat şi în cadrul relaţiilor energetice-, recomanda la acea dată Lugar. Război, război – dar unde sunt fronturile? Practic, estimează analiştii, ele se suprapun peste actualele şi viitoarele trasee de transport al hidrocarburilor. Că este vorba despre North stream, despre Blue stream, despre conducta Drujba sau de proiecte precum Nabucco sau Constanţa Trieste, ele sunt obiective strategice, iar cei care le controlează deţin puterea – de a influenţa jocurile politice şi economice, de a-şi impune voinţa. Constatare valabilă pentru orice regiune a lumii. Ieri, s-a aflat că Israelul va primi gaze naturale din Turcia În acest sens, cotidianul -Haaretz- scria că în curand specialiştii vor studia rentabilitatea construirii unui gazoduct subacvatic din Turcia la Haifa. Conducta va uni Israelul de unul din cele mai importante puncte din Orientul Mijlociu – oraşul-port Ceyhan, unde se înmănunchează gazo şi oleductele din Rusia, Iran, Irak şi dintr-o serie de republici central-asiatice. Dacă vor fi depăşite disensiunile de ordin politic, adică de se vor găsi soluţii de compromis, problema e ca şi rezolvată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
