Home În Lume Refugiații sirieni, o problemă pentru țările vecine dar și pentru Europa

Refugiații sirieni, o problemă pentru țările vecine dar și pentru Europa

DISTRIBUIŢI

Afluxul de refugiați sirieni se transformă într-o serioasă problemă pentru țările vecine – nu doar din lipsa de mijloace pentru întreținerea lor, ci și din cauza temerilor de a importa revoluția împreună cu refugiații. Drept consecință, vecinii Siriei vorbesc tot mai mult despre închiderea granițelor. Dacă acest lucru se va întâmpla, sirienii vor trebui să caute noi trasee de fugă, dintre care principalul va fi cel european. Țările din Uniunea Europeană (UE) bat deja alarma, atenționând în legătură cu reeditarea imigrației în masă conform scenariului libian. De asemenea, Comisia Europeană le-a promis vecinilor Siriei să dubleze plățile pentru nevoile refugiaților de la 20 până la 40 de milioane de euro, notează cotidianul rus Kommersant. Pentru prima dată despre posibilitatea închiderii granițelor cu Siria țările vecine au început să vorbească săptămâna trecută, când Iordania a recunoscut că nu mai face față afluxului de sirieni care cer azil: în fiecare zi aici sosesc câte 1.500 de oameni. Regatul Hașemit al Iordaniei, împreună cu liderul său sunit, a devenit principala pavăză a refugiaților, atunci când acțiunile militare au cuprins regiunile sudice ale Siriei. Potrivit opoziției siriene, numărul de refugiați care au trecut granița iordaniană a ajuns deja la 140.000 de persoane. Inițial autoritățile iordaniene anunțau că pot primi doar 113.000 de refugiați, iar reprezentantul ONU în Iordania, Andrew Harper, a confirmat că sumele alocate de UE pentru întreținerea refugiaților sunt insuficiente, țara având nevoie de încă cel puțin 12 miloane de dolari. Locul doi în ceea ce privește numărul de refugiați sirieni ocupă Libanul, care a găzduit circa 90.000 de refugiați. Spre deosebire de Iordania sunită, Libanul, sfâșiat între grupări șiite și sunite, vede în sirieni niște 'exportatori de revoluție'. Problema se agravează prin faptul că împreună cu locuitorii pașnici în Liban pătrund și militari ai Armatei Siriene Libere /ASL/ și ai altor grupări de opoziție. În ultima lună a crescut brusc și numărul de refugiați sirieni în Turcia. Situația de la graniță s-a complicat odată cu declanșarea luptelor pentru orașul Aleppo, de unde în numai câteva ore au plecat mai multe mii de persoane.

Turcia găzduiește 90.000 de sirieni

În total, Turcia a acceptat pe teritoriul său circa 88.000 de sirieni, construind pentru aceștia opt tabere de refugiați. Plasându-se față de regimul lui Bashar al-Assad pe poziții la fel de intransigente precum Qatarul și Arabia Saudită, Ankara și-a asumat și rolul de organizator pe teritoriul său al unor reuniuni dintre liderii opoziției siriene. Prin ajutorul acordat refugiaților, autoritățile turce nu doar își demonstrează solidaritatea cu opoziția siriană, ci obțin mult mai multe posibilități pentru consolidarea pozițiilor lor în regiune. Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe al Turciei și-a făcut publică din nou intenția de a introduce trupe în Siria, pentru apărarea miilor de locuitori care se salvează prin fugă. Până de curând cea mai mare opoziție față de afluxul de sirieni a manifestat Irakul, adept activ al lui Bashar al-Assad în regiune. Guvernul șiit al lui Nouri al-Maliki a preferat până în ultimul moment să-și țină frontierele nord-vestice închise, temându-se să nu importe din Siria 'amenințarea sunită'. Cu toate acestea, cu câteva zile în urmă Bagdadul a fost nevoit să facă unele concesii: într-una dintre regiunile frontaliere, populate de suniți irakieni, au avut loc manifestații în masă cu cererea de a deschide un punct de trecere pentru sirieni.

Grecia, cea mai afectată țară din UE

În prezent, departamentul ONU pentru apărarea refugiaților vorbește despre 8.500 de sirieni pe teritoriul Irakului, însă, potrivit mass-media din Occident, este vorba de cel puțin 11.000 de persoane.
Opoziția siriană acuză autoritățile Irakului de tratament brutal față de refugiați. Sunt prezentate informații conform cărora aceștia ar fi ținuți sub pază în școli și moschei, fără a putea primi vizitatori, iar permisiunea de a părăsi 'rezervațiile' primesc doar cei care au cetățenie irakiană sau rude în Irak. Prima din Europa care a început să bată alarma în legătură cu numărul mare de refugiați din Siria a fost Grecia. Inițial, autoritățile țării au trimis la granița cu Turcia alți 1.800 de militari, apoi poliția greacă a desfășurat o amplă operațiune la Atena, verificând documentele a circa 5.000 de persoane: cei care nu au viză sau drept de muncă vor fi expulzați în viitorul apropiat din Grecia.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.