Guvernul francez a anuntat ieri ca ar putea renationaliza compania France Telecom, detinuta in prezent in proportie de 55,5% de stat, in situatia in care sentimentul investitorilor fata de actiunile operatorului de telecomunicatii nu se va imbunatati, relateaza Reuters.
Titlurile France Telecom, care au atins in ultima perioada valori extrem de reduse, ca urmare a crizei de incredere provocate de datoriile de 61 miliarde de euro ale companiei, inregistrau, la ora 7.33 GMT, o crestere de 11,13%, pana la 10,48 euro, dupa un avans puternic, de 15%, la deschiderea bursei.
Purtatorul de cuvant al Ministerului francez al Finantelor a declarat ca Guvernul de la Paris este foarte ingrijorat in privinta curbei descendente pe care s-au inscris actiunile France Telecom, reducand capitalizarea bursiera a companiei de la 250 miliarde de euro, in martie 2000, la 10 miliarde de euro in prezent.
Potrivit -Financial Times-, noul Guvern de la Paris priveste procesul de renationalizare ca o solutie -defensiva- pentru actuala criza a France Telecom, devenita o chestiune politica. Compania franceza de telecomunicatii a fost privatizata partial in 1997.
Conform unor surse guvernamentale, citate de -Financial Times-, autoritatile franceze ar prefera cumpararea celor 44,5% din actiunile France Telecom, aflate in proprietatea unor investitori privati, in locul participarii la o majorare de capital, considerand ca cea de-a doua varianta ar putea costa dublu.
La pretul curent al actiunilor operatorului de telecomunicatii, pachetul de 44,5% din capital valoreaza 4,5 miliarde de euro, in vreme ce in cazul unei emisiuni de drepturi, care s-ar cifra la 10-15 miliarde de euro, contributia statului s-ar ridica la opt miliarde de euro.
Datoriile France Telecom sunt, in prezent, de sase ori mai mari decat valoarea de piata a grupului. Agentiile de evaluare financiara Moody*s si Standard & Poor*s au retrogradat, saptamana trecuta, calificativul acordat companiei pentru datorii, o serie de analisti preconizand ca nivelul acestora ar putea creste la 75 de miliarde de euro pana la sfarsitul acestui an.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















