Zeci de mii de computere care apartin armatei americane si Guvernului Statelor Unite si care contin informatii sensibile pot fi accesate usor prin intermediul Internetului, transmite Reuters, care citeaza reprezentantii unei companii care a reusit sa -sparga- retelele informatice ale celor doua autoritati americane.
Accesul la aceste computere se face liber sau cel mult pe baza unor parole usor de spart, afirma un expert in securitate al firmei ForensicTec Solutions.
-Am fost socati cand am vazut ce masuri de securitate se folosesc aici, dar si ca, de multe ori, ele lipsesc cu desavarsire-, spune Brett O*Keefe, presedintele companiei.
Un purtator de cuvant al armatei americane a confirmat ulterior ca a fost sparta intr-adevar una dintre retelele informatice militare, dar ca nici o informatie secreta nu a fost -expusa-.
-Desi fiecare intrare frauduloasa in sistemele noastre informatice este foarte grava, mai ales cand prin aceasta sunt dezvaluite date referitoare la soldatii americani, informatiile compromise (de aceasta data – n.r.) nu afecteaza securitatea nationala-, afirma Ted Dmuchowski, director in cadrul Departamentului de securitate a informatiilor al armatei SUA.
Consultantii ForensicTec au dat peste reteaua informatica a bazei militare Fort Hood din Texas in timp ce lucrau pentru o firma-client, explica O*Keefe. Ulterior, angajatii ForensicTec au putut accesa retelele interne ale altor baze militare americane, dar si ale unor agentii civile precum National Aeronautics and Space Administration. Au mai fost -sparte- sistemele informatice ale Departamentului de Energie si ale celui de Transporturi.
Computerele au fost usor accesate, prin ghicirea parolelor acestora, care de multe ori erau exprimate prin numele persoanei care opera respectivul calculator sau chiar prin cuvantul -password-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















