Raportul de astazi, de la Strasbourg, este asteptat cu sufletul la gura in Romania si Bulgaria, dar exista sanse mari ca recomandarile Comisiei Europene sa nu transeze deocamdata problema, presiunile asupra celor doua aspirante la aderare fiind mentinute inca pret de cateva luni. Declaratiile oficialilor europeni, pronosticurile politologilor si proiectele de raport obtinute de catre ziaristi inclina in mod evident balanta in favoarea variantei: aderare in 2007, cu conditia respectarii cerintelor comunitare. Acest scenariu era creditat ieri de catre o sursa comunitara, citata de Reuters, cu 90% sanse de materializare. In acelasi timp, o nota interna a Comisiei anunta ca executivul european ar putea amana pana in septembrie recomandarea finala privind aderarea celor doua state. Atunci vor fi evaluate din nou progresele din toate domeniile, acordandu-se o atentie speciala celor care provoaca -ingrijorari serioase-.
-Un raport de tara, multe variante- – observa un editorislist bulgar, comentand confuzia creata de zvonurile si variantele de proiect care au circulat prin presa in ultima perioada. Din melanjul de pronosticuri, s-a conturat tot mai clar scenariul: aderare in 2007, dar numai in cazul in care va fi bifata o lista de conditii impuse de Bruxelles. Tot ieri s-a vorbit si despre faptul ca verdictul final va fi anuntat abia in raportul de tara din octombrie.
Speranta nu se lasa
Manifestand un optimism aproape de nezdruncinat, 64 la suta din romani manifesta incredere in UE, reiese din rezultatele ultimului Eurobarometru. Desi numarul celor indiferenti fata de integrare a crescut, in randul romanilor, scepticismul fata de Uniune continua sa inregistreze cea mai scazuta valoare din Europa.
Redactarea paragrafului referitor la data aderarii a fost amanata pana in ultimul moment, chiar daca se pare ca majoritatea membrilor executivului european optau pentru primirea Romaniei si Bulgariei in 2007 – cu conditii ferme, pentru a mentine astfel in continuare presiunea asupra a doua state. Agentia Reuters paria pentru aceeasi versiune, dupa ce saptamana trecuta a reusit sa obtina un proiect de raport care arata ca Bulgaria inregistreaza inca deficiente majore in ceea ce priveste combaterea fraudei, a crimei organizate si spalarii de bani, iar intarzierile Romaniei se refera mai degraba la aspecte tehnice, precum siguranta alimentara. O sursa apropiata delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti a precizat duminica, pentru AFP, ca daca Romania ar fi candidat singura la aderarea in 2007, ar fi obtinut fara alte conditionari aprobarea Bruxellesului. In acelasi timp, un proiect de raport obtinut de postul sofiot de televiziune bTV arata ca Bulgariei ii vor fi impuse doua clauze de salvgardare, fara sa precizeze insa domeniile vizate.
Neplacute
Adaugand cate o bila neagra la imaginea celor doua candidate, in zilele care au precedat raportul de tara au avut loc incidente care au evidentiat tocmai deficientele sectoarelor celor mai problematice. Astfel, agricultura – care are sanse mari sa fie sanctionata pentru ca nu a rezolvat problemele legate de neutralizarea deseurilor de origine animala si functionarea Agentiei de Plati – ar putea atrage aprecieri si mai dure din cauza aparitiei gripei aviare in ferme din judetul Brasov. In acelasi timp, Bulgaria – ale carei probleme de capatai sunt coruptia si crima organizata – a inregistrat noi esecuri la acest capitol, sapatmana trecuta avand loc doua noi asasinate.
Se crede ca rapoartele de tara de astazi vor aduce pentru ambele tari o diminuare semnificativa a numarului de stegulete rosii: pentru Romania – de la 14 la patru, iar pentru Bulgaria – de la 16 la 6. Potrivit BBC, trei din cele patru stegulete rosii pe care Comisia Europeana le va mentiona cu privire la progresele Romaniei privesc agricultura. Ar putea fi sanctionate insa si intarzierile inregistrate la infiintarea sistemelor informatice privind colectarea TVA si a accizelor sau la adoptarea legii referitoare la statutul Curtii de Conturi.
Pentru vecinii nostri de la sud, domeniile cu probleme grave sunt infiintarea agentiei de plati a subventiilor agricole, combaterea spalarii de bani, judecarea membrilor bandelor de crima organizata, lupta impotriva fraudei si a coruptiei.
Oficiali incurajatori
Intr-un interviu acordat BBC, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barroso, s-a declarat in favoarea aderarii Romaniei si Bulgariei cat mai curand posibil. El a subliniat insa ca primirea celor doua va fi benefica, doar dupa ce acestea vor respecta toate criteriile care le sunt impuse. La finele saptamanii trecute, Graham Watson, liderul grupului liberal-democrat din Parlamentul European, avertiza ca UE risca sa alieneze populatia Romaniei si pe cea a Bulgariei daca nu trimite celor doua tari un semnal pozitiv.
Optimisul Bucurestiului a mai fost zdruncinat saptamana trecuta de declaratia cancelarului german, Angela Merkel, care a apreciat ca aderarea celor doua state la UE nu poate avea loc cu orice pret si ca Romania si Bulgaria trebuie sa isi asume problemele cu care se confrunta. Mesajul a fost cu atat mai semnificativ cu cat Germania este ultimul stat membru care va ratifica tratatul de aderare.
Nu ne amanati
-Lasati-ne sa profitam de aderare, de acest act istoric. Nu realizati integrarea intr-un mod care sa ne faca sa ne simtim europeni de rang inferior-, a declarat premierul bulgar, Serghei Stanisev, subliniind impactul negativ pe care l-ar putea avea o tergiversare. Ministrul bulgar al justitiei, Gheorghi Petkanov, a preferat sa puna raul inainte si a declarat ca se asteapta la activarea clauzei de salvgardare in domeniul justitiei si afacerilor interne.
Leonard Orban, secretar de stat in MIE, fost negociator-sef cu UE, a precizat, pe 11 mai, ca este posibil ca unele sectoare din domeniul agricol, sanitar-veterinar, precum si sistemul de informatizare privind colectarea accizelor si a TVA sa figureze in raportul CE din 16 mai cu stegulet rosu. Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, promitea insa ca toate problemele pot fi rezolvate pana la sfarsitul acestui an.
Estul salbatic
Cu cateva exceptii, comentariile din presa europeana au zugravit in culori destul de sumbre perspectiva extinderii. Britanicul -The Guardian- vorbea ieri despre coruptia endemica din Bulgaria, in timp ce -Financial Times- sustinea ca aderarea celor doua state nu va face decat sa acutizeze -indigestia cronica- de care sufera blocul comunitar dupa ultimul val de extindere. Vorbind despre sperantele si greutatile Bulgariei, -Sunday Telegraph- sustinea ca -estul salbatic o ia spre vest-, iar -Daily Telegraph- anunta ca circa 300.000 de muncitori romani si bulgari ar putea veni in Marea Britanie pana la sfarsitul anului 2008.
Pe de alta parte, -Financial Times- preciza ieri: -Cruciada ministrului justitiei impotriva coruptiei repune Romania pe drumul catre UE-, iar ziarul solvac -Pravda- recomanda primirea celor doua candidate in 2007.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















