La putin timp dupa ce premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat nemultumit de securizarea frontierelor romanesti, un raport al Departamentului de Stat ar trebui sa alarmeze mai mult autoritatile de la Bucuresti.
Romania nu reprezinta o sursa majora de narcotice, dar serveste ca tara de tranzit pentru traficul de stupefiante din Asia de sud-vest catre Europa centrala si de est, se arata in editia pe 2006 a Raportului privind strategiile internationale de control al narcoticelor, dat publicitatii de Biroul pentru situatia si controlul narcoticelor pe plan international din cadrul Departamentului de Stat al SUA.
Raportul afirma, de asemenea, ca Romania este pe cale de a deveni o ruta de tranzit pentru droguri sintetice din Europa occidentala si de nord catre Orient. In acelasi timp, potrivit raportului, coruptia ramane o problema in cadrul guvernului roman, ca si in cadrul sistemului judiciar si al politiei. Totusi, ca politica guvernamentala, Romania nu incurajeaza sau faciliteaza productia sau distributia ilicita de narcotice sau substante psihotrope si nici spalarea de bani proveniti din traficul ilegal de droguri, se mentioneaza in documentul citat.
Acesta mai aminteste ca SUA au furnizat in 2005 Romaniei 1,75 milioane de dolari ca asistenta pentru sporirea capacitatilor politiei, procuraturii si ramurii judiciare de a combate criminalitatea si alti circa 1,3 milioane de dolari pentru Centrul de combatere a criminalitatii transfrontaliere din cadrul SECI de la Bucuresti.
Pe de alta parte, nici vecina Bulgaria nu este iertata de -unchiul Sam-.
-Situata strategic pe rute de tranzit balcanice, Bulgaria este vulnerabila la fluxul ilegal de droguri, persoane, contrabanda si bani-, noteaza raportul, potrivit caruia aceasta tara devine in masura tot mai mare un centru de producere a narcoticelor sintetice, care au inlocuit deja heroina – drogul cel mai consumat pe plan intern.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















