Incertitudinea care continuă să persiste în privinţa statutului provinciei sarbe Kosovo pare să alimenteze imaginaţia celor care, dincolo de Prut, fac tot posibilul pentru a intoxica opinia publică, oferindu-i scenarii dintre cele mai stranii. Multe din ele se învart în jurul Romaniei, transformată, în funcţie de interese, fie în sperietoare, fie în unica speranţă de supravieţuire a Republicii Moldova. Iată, spre exemplu, publicaţia electronică -Moldovatoday- estima că, după ce a fost invitat să-şi consolideze rolul în procesul de soluţionare a crizei de pe Nistru, pentru a elimina Rusia, Occidentul vrea acum înlăturarea de la negocieri a preşedintelui Vladimir Voronin. Avand în vedere, estima sursa citată, că faza determinantă a tratativelor referitoare la Transnistria vor începe înainte de luarea unei decizii finale în privinţa independenţei Kosovo, scenariul pentru Moldova ar putea fi următorul: Moldova devine parte a Romaniei, Rusia îşi retrage toţi militarii din regiune, dar îşi va păstra dreptul exclusiv asupra sectorului energetic şi a obiectivelor industriale de pe malul stang al Nistrului. După cum scrie -Moldovatoday-, Washington şi Bruxelles nu au avut încredere în Voronin nici cand miraculosul cuvant -eurointegrare- era omniprezent în discursurile şefului ţării. Acum, cand comuniştii vorbesc doar despre -legăturile istorice cu Rusia-, SUA şi UE au înţeles că a susţine -integritatea teritorială- a Moldovei este ceva imposibil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















