Home În Lume Rosen Plevneliev a invitat-o pe regina Elizabeth a Marii Britanii să viziteze...

Rosen Plevneliev a invitat-o pe regina Elizabeth a Marii Britanii să viziteze Bulgaria

DISTRIBUIŢI

Președintele Rosen Plev­neliev a invitat-o pe regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii să efectueze o vizită în Bulgaria, a anunțat serviciul de presă al președinției bulgare, rela­tează site-ul Novinite.com.
Plevneliev, care a participat la ceremonia de des­chidere a Jocurilor Olim­pice de la Londra, va transmite săptămâna viitoare o invitație oficială reginei, a precizat sâmbătă noaptea servicul de presă al preșe­dinției bulgare.
Președintele bulgar s-a întâlnit cu ducele de Kent, care prezidează Asociația britanică pentru Conser­varea Monu­mentelor Mili­tare. Cei doi ar urma să anunțe o inițiativă regională comună cu privire la conservarea cimitirelor mi­litare.
Ducele de Kent a exprimat mulțumirile Angliei față de Bulgaria pentru eroismul lui Plamen Petkov, un imigrant bulgar care a murit luna trecută salvând un copil de la înec.
În cadrul vizitei sale la Jocurile Olimpice, Plev­neliev s-a întâlnit de asemenea cu președintele Germa­niei, cancelarul Aus­triei, premierul Da­ne­marcei și cancelarul Elveției, a mai precizat președinția bulgară.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.