Secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld, a prezentat, ieri, Comisiei pentru fortele armate a Senatului planul de reorganizare a bazelor militare ale SUA, anuntat in linii generale luna trecuta de presedintele George W. Bush si care consta, in esenta, in retragerea a 70.000 de trupe din Germania si Coreea de Sud in urmatorul deceniu. Intr-un raport al Pentagonului catre Congres se mentioneaza ca este vorba de -cea mai profunda reorganizare- a fortelor militare ale SUA din ultimii 50 de ani.
O data incheiat razboiul rece, Pentagonul trebuie sa se adapteze pentru a raspunde cu maximum de flexibilitate in fata terorismului si a celorlalte noi amenintari si are in vedere trei tipuri de centre pentru instalarea fortelor americane in afara granitelor, in cat mai multe regiuni ale lumii cu putinta: baze de mari dimensiuni cu forte stationate permanent, alaturi de familii, cum sunt in prezent Ramstein in Germania, Camp Humphreys in Coreea de Sud si Kadena in Japonia.
Associated Press aminteste ca administratia SUA a manifestat interes, intre altele, ca posibile noi locuri de desfasurare a fortelor americane, si fata de baza aeriana Mihail Kogalniceanu din Constanta, centrul de pregatire de la Babadag si portul militar Mangalia din Romania.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















