Un accident aviatic, o explozie într-o mină bine utilată, un incendiu devastator la o casă de bătrani. În doar 48 de ore. Total: 176 de morţi. Bilanţ provizoriu: multe din victime sunt în stare gravă. Incidentele au avut loc în colţuri diferite ale Rusiei. Dar cauza pare aceeaşi: încălcarea normelor de securitate, moştenite din epoca sovietică. Iată de ce, nota -La Stampa-, catastrofele devin ca o metaforă pentru Rusia secolului 21, care trăieşte o adevărată explozie economică pe fondul preţurilor ridicate la ţiţei şi gaze naturale, dar unde mecanismele de protecţie socială se degradează rapid. Rusia, nota sursa menţionată, are puţine şanse să ajungă un stat evoluat al lumii. Primul-ministru al ţării, Mihail Fradkov, a fost desemnat coordonatorul anchetelor de elucidare a circumstanţelor în care s-au produs cele trei dezastre. Presa moscovită îşi exprima speranţa că, de această dată, vor cade capete adevărate, nu vor fi găsiţi doar nişte ţapi ispăşitori. Înainte de a-şi începe ziua de lucru, mai marii Rusiei au ţinut ieri un moment de reculege. Putin a transmis din nou condoleanţe rudelor şi prietenilor celor dispăruţi şi a urat însănătoşire grabnică răniţilor. Vorbind în faţa deputaţilor, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a pus la îndoială eficienţa CSI şi a militat pentru restructurarea organizaţiei. Dar în niciun caz după modelul UE. Pentru că, a explicat el, -situaţia noastră este unică, iar hotărarea pe care o vom lua trebuie să reflecte specificul nostru-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















