Home În Lume Rusia „își arată colții” la Cehia și Polonia. Din nou

Rusia „își arată colții” la Cehia și Polonia. Din nou

DISTRIBUIŢI

Nikolai Solovțov, generalul care conduce forțele strategice ruse, a lansat o nouă amenințare la adresa Cehiei și Poloniei, deoarece acestea au acceptat construirea pe teritoriul lor a scutului american antirachetă. Solovțov a declarat că acestea două "ar putea fi alese ca ținte de către rachetele intercontinentale ale Rusiei". Scutul antirachetă, care constă într-un radar și zece interceptoare de rachete intercontinentale, e văzut de Rusia ca o mare amenințare la adresa securității sale, deși ea are mii de rachete care-l pot depăși cu ușurință. Totuși, cum scutul poate întârzia câteva minute o ripostă militară în caz de război, Rusia are unele mici motive de îngrijorare, dar mai importantă pentru Kremlin este pierderea de influență geopolitică ce ar decurge din construirea scutului. Tot ieri, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, într-o declarație evident concertată cu cea a lui Solovțov, a afirmat că "SUA au distrus echilibrul militar prin instalarea scutului antirachetă în Cehia și Polonia". Mai mult, el a trecut la o serie de atacuri greu de imaginat pentru un diplomat de rangul său, atunci când a afirmat, aproape neverosimil, că "Polonia s-a răzbunat pe noi pentru că am apărat locuitorii Osetiei de Sud. Acest comportament meschin este și o eroare politică". Invadarea Georgiei de către Rusia și apoi recunoașterea de către aceasta din urmă a independenței regiunilor georgiene Abhazia și Osetia de Sud a înrăutățit dramatic relațiile Rusiei cu SUA și Europa și a împins Polonia să accepte imediat construirea scutului american.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.