Home În Lume Saddam starneste valuri si dupa moartea sa

Saddam starneste valuri si dupa moartea sa

DISTRIBUIŢI

Trei oficiali din cadrul închisorii în care a fost executat Saddam Huessei au fost arestaţi pentru ironiile formulate la adresa fostului dictator în ultimele sale clipe de viaţă şi pentru publicarea pe internet a unei înregistrări video înfăţişand execuţia sa, informează cotidianul -The Times- în ediţia electronică de ieri.

Trei dintre persoanele care au participat la execuţie, oficiali din cadrul închisorii, au fost arestate. -Doi dintre ei cantau, iar unul filma cu un telefon mobil-, a declarat un oficial guvernamental. Toate cele 20 de persoane prezente la execuţie, printre care şi 14 martori, au fost interogate.

Un oficial irakian de rang înalt a declarat că premierul Nuri al-Maliki a obţinut aprobare direct de la Casa Albă pentru a continua spanzurarea.

Oficialii americani din Irak au blocat iniţial execuţia fostului dictator irakian la cateva zile de la apelul său, care a fost respins. -Au spus că este imposibil să-l execute pe Saddam atat de curand. Au spus nu-, a explicat oficialul. -Cealaltă opţiune era să contacteze Casa Albă pentru a primi permisiunea-, a adăugat el.

Nuri al-Maliki a discutat cu o persoană -de rang înalt-, potrivit oficialului, spunandu-i: -Trebuie să ni-l daţi. Ne aparţine-, a adăugat el.

Oficialii americani au declarat că Washingtonul a utilizat canalele militare şi diplomatice din Bagdad pentru a-şi exprima -temerile- cu privire la intervalul de timp în care se va efectua execuţia, care a avut loc cu cateva ore înainte de începutul sărbătorii religioase Eid al-Adha.

Preşedintele George W. Bush nu a fost implicat personal, a declarat Scott Stanzel, purtător de cuvant la Casa Albă. -Prioritatea preşedintelui nu este aceea de a urmări desfăurarea pas cu pas a acestui proces-, a adăugat el.

Guvernul irakian a încercat să repare o parte din efectele generate de înregistrarea video a execuţiei, filmată cu un telefon mobil şi care a generat nemulţumire în întreaga lume.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.