Sănătatea președinților „hiperactivi”

Înainte de a-și lua vacanța de vară, una „de familie și sportivă“, cum anunța oficial Elysée, președintele Sarkozy s-a supus, „la cererea sa“, unui control medical, la un spital militar (cam acolo se îngrijesc șefii de stat de pretutindeni, cånd nu prin străinătățuri). S-au făcut examinări cardiovasculare și sangvine, proba la efort etc. Rezultatele au ieșit normale. Cu asta, se pare, s-a tăiat o sursă de speculații pe seama sănătății președintelui, care nu a mai dat vești în materie de un an, cånd avusese ceva probleme cu lipotimia într-una din alergările sale matinale prin parcul palatului de la Versailles. Numai că Sarkozy se angajase în 2007, în timpul campaniei prezidențiale, să publice cåte un buletin medical cel puțin de două ori pe an. Pånă la urmă, s-a stabilit cåte unul pe an. În 2007, a fost unul, în 2008 niciunul. Dar o carte susține că în toamna lui 2007 a fost operat de un flegmon la gåt, iar un săptămånal – că în primăvara lui 2010 a avut un abces dentar.
Francezii, și numai ei, sunt sensibili la starea de sănătate a liderului țării, pe care o consideră problemă de stat. Ei își aduc aminte că Mitterrand știa că are cancer la prostată din 1981, dar faptul s-a anunțat public abia în 1992. Și maladia fatală a lui Pompidou a fost anunțată public cu mare întårziere.
La 55 de ani, cåți are acum, președintele Sarkozy este activ, în plină formă și merge prin provincie în fiecare săptămånă. Așadar, cu sănătatea sa, lucrurile par să se fi lamurit în bine, dar președinția are destule alte probleme pe cap. Cu bucătăria politică internă, cu criza. Un comentator francez vede trei „contraputeri“ neprietenoase președintelui: justiția, presa (mai ales cea scrisă) și opinia publică. Popularitatea lui Sarkozy declină. E de înțeles, e criză, ca pretutindeni. Obama, cåt e el de Obama, scade și el în sondaje, și Merkel, și Berlusconi, și alții. Criza nu-i iartă, sunt, într-un fel, lideri de sacrificiu. Iar presa și opinia publică sunt necruțătoare, sunt hiene. Liderul îi irită pe acești justițiari, după cum și ei îl irită la råndul lor. Așa e-n democrație.
Dar cåt privește sănătatea omului, fie el și președinte, democrația se pune altfel. E cam cum e cu libertatea: nu te întinzi întratåta încåt să-ți deranjezi semenul. Într-un climat normal, necrispat, problema sănătății președintelui, a oricărui om de fapt, se cuvine tratată cu toată grija, e un subiect uman gingaș. Încråncenarea politică pare însă dispusă a călca și pe cadavre. Și în Franța, și în Romånia, oriunde.
Președintele Basescu s-a dus, și el, la Spitalul Militar pentru un tratament banal, la ureche. Administrația prezidențială n-a dat niciun comunicat, iar președintele a explicat el însuși situația, numai că a făcut-o vădit iritat. Blogurile și „o anumită parte a presei“ vorbesc copios despre ceea ce ele susțin a fi starea catastrofală a sănătății președintelui, chiar dacă aparițiile sale publice dezmint implicit o asemenea situație. N-ar fi, de aceea, cazul ca șeful statului să iasă din calmul olimpian care se potrivește înaltei sale funcții. N-ar trebui să spună că „80 la sută dintre ziariști se roagă pentru el în fiecare seară“. În ce sens s-ar ruga, se presupune din context, chit că ziariștii nu sunt chiar atåt de haini la suflet. De ce-ar trebui ostilizată inutil atmosfera, pe un teren atåt de delicat?
Dar poate că asta e soarta președinților „hiperactivi“. Orice fac, e urmărit cu atenție și comentat în fel și chip. Numai că astfel se produce o „o sărăcire demagogică a dezbaterii publice“, cum scrie un alt ziarist francez, despre duelul Sarkozy-„contraputeri“. De aceea, cånd un președinte declară „Sunt sănătos tun. Cånd voi avea probleme de sănătate, Administrația Prezidențială va anunța printr-un comunicat“, este de-ajuns. În rest, să trăim bine!