Cele sase state insarcinate cu dosarul nuclear iranian s-au reunit ieri la Paris intr-o tentativa de a ajunge la un acord in privinta sanctiunilor care se impun Teheranului, dupa ce regimul iranian a refuzat suspendarea programului sau de imbogatire a uraniului si a avertizat in legatura cu orice -act ostil-. In timp ce apelurile s-au multiplicat pentru ca SUA, Rusia, China, Franta, Germania si Marea Britanie sa-si depaseasca divergentele, presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad a ridicat tonul cu doar cateva ore inaintea intrevederii din capitala franceza. El s-a adresat in speicla europenilor, prevenindu-i ca raporturile lor cu Teheranul vor fi puse in dificultate in cazul unui -act de ostilitate- care sa introduca o nota de indoiala in privinta -dreptului natiunii iraniene- la programul nuclear. Principalul negociator al Iranului, Ali Larijani, a atras atentia ca daca o eventuala solutie va avea drept scop stoparea prgramului iranian atomic, un astfel de gest nu va servi la nimic-. In ajun, seful diplomatiei franceze, Philippe Douste-Blazy, se declarase increzator in succesul consfatuirii de la Paris, adaugand, dupa discutiile purtate cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, ca -un acord va fi identificat-. Seful delegatiei americane, sub-secretarul de stat, Nicholas Burns, s-a aratat mai putin optimist. -Nu cred ca va fi un progres, dar reuniunea ramane extrem de importanta-, a afirmat el. China spera, la randul ei, ca se va ajunge la o reglementare pasnica. In timp ce Lavrov a estimat ca impunerea unor -ample sanctiuni- va fi un gest iresponsabil si inutil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















