
Armenia își întrerupe relațiile diplomatice cu Ungaria, a anunțat vineri președintele armean, Serj Sargsian, în cursul unei întâlniri convocate de urgență cu diplomații acreditați la Erevan, informează Ria Novosti.
„Declar oficial că astăzi (vineri) întrerupem relații diplomatice și toate legăturile oficiale cu Ungaria“, a afirmat șeful statului armean, citat de agenția News-Armenia.
Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat ca urmare a deciziei autorităților de la Budapesta de a repatria la Baku un ofițer azer condamnat la închisoare pe viață de justiția ungară pentru uciderea unui cetățean armean.
La 20 februarie 2004, locotenentul Gurghen Margarian din cadrul armatei armene, trimis la Budapesta pentru a urma cursuri de limbă engleză în cadrul programului NATO „Parteneriatul pentru pace“, a fost ucis cu lovituri de topor de către ofițerul azer Ramil Safarov, participant la aceleași cursuri.
La 13 aprilie 2006, un tribunal din Budapesta l-a condamnat pe cel din urmă la închisoare pe viață. Vineri, ofițerul în cauză a ajuns în Azerbaidjan unde a fost grațiat imediat de președintele Ilham Aliev.
Mass-media din Armenia au făcut cunoscut joi, citând presa ungară, că Azerbaidjanul intenționează să cumpere obligații guvernamentale ale Budapestei în valoare de două-trei miliarde de euro. Potrivit experților de la Erevan, autoritățile de la Baku s-au folosit de această tranzacție pentru a reclama repatrierea lui Safarov, a menționat News-Armenia.
„Trebuie să reacționăm după acest gest, pentru că este vorba despre o crimă pe criterii etnice al cărei autor a fost disculpat de o țară membră a Uniunii Europene. Este un semnal foarte prost“, a mai afirmat șeful statului armean
Proteste violente în fața consulatului ungar din Erevan
Sute de armeni au manifestat, sâmbătă, în fața consulatului ungar din Erevan, incendiind un drapel al Ungariei pentru a protesta față de decizia Budapestei de a-l extrăda în Azerbaidjan militarul care a ucis un armean, infomează AFP.
Protestatarii au aruncat cu ouă și roșii spre clădirea consulatului, acuzând Ungaria că a încheiat cu Azerbaidjanul – inamic al Armeniei – un acord prin care profită de resursele energetice.
„Ungurii și-au vândut onoarea și conștiințele Azerbaidjanului precum o prostituată“, a strigat un manifestant, Armen Makarcian.
La rândul său, Budapesta se apără susținând că Azerbaidjanul promisese că nu va modifica sentința militarului extrădat de Ungaria.
„Ministerul Justiției din Azerbaidjan a informat autoritățile ungare că pedeapsa în cazul lui Ramil Sahib Safarov nu va fi modificată, urmând să continue să fie executată în Azerbaidjan“, precizează Guvernul ungar.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















