Home În Lume Scandal la Atena: Oficiali pe o „listă neagră” a marilor evazioniști din...

Scandal la Atena: Oficiali pe o „listă neagră” a marilor evazioniști din Grecia

DISTRIBUIŢI

Nemulțumirea socială de la Atena este pe cale de a fi amplificată de noi dezvăluiri incendiare care au contribuit la colapsul financiar al acestei țări. Revista elenă Hot Doc a publicat o listă cu numele a 2.059 persoane suspectate de evaziune fiscală, printre care se numără și mai mulți oficiali, decizie care ar putea amplifica tensiunea socială și care a dus deja la arestarea jurnalistului ce a dezvăluit primul identitatea celor implicați, relatează EUobserver și Reuters. Pe lista persoanelor care dețin conturi în banca elvețiană HSBC și care sunt suspectate de evaziune se numără Stavros Papastavros, consilier al premierului Antonis Samaras, și soția lui Georgios Voulgarakis, fost ministru al culturii și ordinii publice în guvernul Samaras, precum și oficiali din Ministerul de Finanțe, oameni de afaceri, medici, femei casnice, avocați, pensionari și studenți. Hot Doc nu a dezvăluit sumele din conturi, însă a precizat că unele erau de ordinul a 500 de milioane de euro. Editor al publicației, jurnalistul Costas Vaxevanis, cel care a publicat primul lista, a fost arestat sâmbătă pentru scurt timp, iar luni urmează să compară în fața justiției sub acuzația că ar fi încălcat legislația privind dreptul la viață privată. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la doi ani de închisoare. "Nu mi-am făcut decât datoria. Sunt un jurnalist și mi-am făcut datoria", a spus el într-o înregistrare video trimisă agenției Reuters. "Cel mai important lucru este că un grup de persoane – într-un moment în care Grecia moare de foame – face profit. Mâine în parlament vor vota reducerea cu 100-200 de euro a veniturilor pentru funcționarul elen, pentru muncitorul elen, în timp ce majoritatea celor 2.000 de persoane din listă par să facă evaziune trimițând pe ascuns bani în Elveția", a adăugat el.

Conturi secrete cu peste două miliarde de euro

Hot Doc a precizat că a primit lista pe un stick USB din partea unei surse anonime. Ta Nea, important cotidian din Grecia, a republicat ieri, pe zece pagini, întreaga listă a deținătorilor de conturi, a căror valoare totală s-ar fi ridicat la 2 miliarde de euro până în 2007. Lista provine din documente dezvăluite de un angajat al băncii HSBC în Elveția, care a furat în 2007 date despre 24.000 de clienți și a fugit în Franța. Lista fusese transmisă guvernului grec în 2010 de ministrul francez de finanțe de atunci, Christine Lagarde, actual director general al Fondului Monetar Internațional (FMI). Datele au dispărut ulterior, alimentând teorii ale conspirației care au condus la deschiderea unei anchete parlamentare. Publicarea listei va amplifica cel mai probabil tensiunea socială, într-un moment în care liderii Greciei trebuie să adopte noi reduceri de cheltuieli de 13,5 miliarde de euro pentru a îndeplini angajamentele față de creditorii internaționali.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.