Cu aproape un an inaintea alegerilor pentru Duma de stat, manuitorii jocurilor electorale de la Kremlin trag disperati semnale de alarma: partidul puterii, -Rusia unita-, a dezamagit, nu mai reprezinta siguranta. Asta, in conditiile in care partidele de stanga cresc in sondaje, iar formatiunile democratice inregistreaza esec dupa esec in tentativele lor de a-si uni fortele intr-o organizatie capabila sa se impuna la scrutinul din 2007.
Ce-i de facut? Adjunctul administratiei prezidentiale, Vladislav Surkov (foto dreapta), una dintre -eminentele cenusii- ale Kremlinului, a gasit solutia. O pregateste de mult, dar abia acum, in plina vacanta politica, a scos-o la iveala. Cum? Prin -scurgeri dibace de informatii-. S-a aflat, astfel, de manevre, absolut bizare, initial. Rostul lor a fost limpezit de o stenograma publicata pe internet si unde Surkov declara ca Rusia duce lipsa de o puternica forta de centru stanga. -Societatea noastra nu are <al doilea picior> pe care sa poata pasi, cand celalalt este in aer. Rusia are nevoie de un al doilea mare partid-, a zis Surkov, potrivit acelei stenograme, amplu dezbatuta ieri de presa moscovita. In ecuatia data, rolul de picior principal revenind -Rusiei unite-. Al doilea urmand sa fie asigurat de o fuziune intre doua organizatii insipide, cel putin pana acum: Partidul vietii, fondat cu patru ani in urma de presedintele camerei superioare a parlamentului, Seghei Mironov, cu Partidul pensionarilor, la care ulterior ar urma sa se alieze miscarea Rodina. Cu un scor cumulat de 34% din voturi, contra 32 cu cat este creditata -Rusia unita-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















