Una dintre cele mai dureroase infrangeri suferite de catre laburisti la alegerile locale din ultima perioada a fost urmata de o remaniere profunda. Desi Tony Blair spera ca prin aceasta miscare radicala sa recucereasca increderea opiniei publice in laburisti, criticii sustin ca este nevoie de mult mai mult: de schimbarea conducerii partidului.
Unul dintre numele cu rezonanta afectate de modificarea echipei guvernamentale este Charles Clark (foto), implicat intr-un scandal rasunator, dupa ce a recunoscut ca peste 1.000 de cetateni straini au fost eliberati din inchisorile britanice, fara a fi deportati in tarile de origine. El se va intoarce la locul sau din parlament, fiind inlocuit in guvern de catre ministrul apararii, John Reid. Seful diplomatiei externe, Jack Straw, care a sustinut razboiul din Irak, va parasi si el fotoliul ministerial, ocupand in schimb conducerea Camerei Comunelor. Noul ministru de externe va fi Margaret Beckett, care s-a ocupat pana acum de problemele de mediu. Secretar de stat pentru Europa a fost numit Geoff Hoon, fost lider in Camera Comunelor. John Prescott – desi implicat intr-un recent scandal sexual cu secretara sa – isi va pastra postul de vicepremier, pierzand insa o parte din atributii. Secretarul pentru comert, Alan Johnson, va detine de acum inainte portofoliul educatiei.
Pe locul trei
Intrunind doar 26% din sufragii, laburistii au pierdut 249 de locuri in consiliile locale si controlul a 16 primarii. De asemenea, ei au ocupat doar pozitia a treia in clasamentul scrutinului, mult in urma conservatorilor (care au obtinut 40% din voturi) si la mica distanta de democratii liberali (27%).
Ministrul de finante Gordon Brown, considerat de catre multi cea mai buna varinata pentru inlocuirea actualului premier, a apreciat ca rezultatul scrutinului este un -foc de avertisment- si ca va discuta la sfarsitul acestei saptamani cu Tony Blair despre calea care trebuie urmata pe viitor.
Liderul opozitiei conservatoare, David Cameron, a profitat de ocazie pentru a declara ca tara are nevoie nu de remaniere, ci de o schimbare a puterii. Conservatorii se lauda intr-adevar cu castigarea a 250 de locuri in consiliile locale, dar nu au izbutit sa cucereasca electoratul in orasele din nordul tarii. Chiar si reprezentanti ai esalonului doi din Partidul Laburist au declarat ca remanierea de ieri s-a comparat cu -reasezarea sezlongurilor pe puntea Titanicului in momentul naufragiului-. -Sincer, avem nevoie de o noua conducere a partidului-, a declarat Frank Dobson, fost ministru al sanatatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















