
Serbia a decis să diminueze cooperarea cu Tribunalul Penal Internațional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, în urma achitării unor oficiali croați și kosovari, a anunțat miercuri ambasadorul german la ONU Peter Wittig. În timpul unei dezbateri în cadrul Consiliului de Securitate privind justiția internațională, Wittig s-a declarat "îngrijorat de anunțul făcut ieri (marți) de Serbia într-o scrisoare adresată secretarului general (al ONU) potrivit căruia va diminua cooperarea cu TPI la un nivel tehnic", în pofida unor promisiuni anterioare ale Guvernului sârb. Vicepremierul sârb Aleksandar Vucici s-a limitat să anunțe că "Guvernul sârb va continua cooperarea cu Tribunalul la nivel tehnic". Vucici a criticat energic, în fața Consiliului de Securitate, faptul că TPI a achitat doi generali croați, Ante Gotovina și Mladen Markaci, și un fost premier kosovar și luptător de gherilă, Ramush Haradinaj. "Încrederea noastră în justiția internațională a suferit un revers foarte grav odată cu achitarea rușinoasă" a celor trei, considerați criminali de război de Serbia, a declarat el.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















