Declaratiile oficiale din ultima vreme tind sa schimbe opinia despre viitorul Slovaciei in ce priveste cooptarea ei in marea organizatie militara internationala, NATO. Pana nu de mult, inalti reponsabili din cadrul Aliantei Nord-Atlantice declarau cu mare convingere ca la alegerile din toamna slovacii vor trebui sa aleaga intre Meciar si NATO si, chiar mai mult, incercau sa intervina in treburile interne ale acestui fost stat comunist, in speranta ca viitorul poate fi influentat si din exteriorul unei tari si nu doar din structurile sale interne. In plus, oficialii NATO au anuntat amanarea mult asteptatului summit NATO de la Praga (cel la care urmeaza a fi invitate viitoarele membre) din luna septembrie in luna mai, tocmai pentru a astepta schimbarea politica de la Bratislava. Foarte subtila manevra pentru a da de inteles unei tari intregi care este miza scrutinului din toamna.
Cu toate aceste masuri restrictive, ultimele declaratii ale elitei politice occidentale, facute, este adevarat, sub acoperirea anonimatului, sunt usor diferite. In fond si la urma urmei, Alianta Nord-Atlantica are nevoie, in prezent, de maximum de influenta strategica in zona. De altfel, ex-premierul slovac, Vladimir Meciar, si-a mai schimbat atitudinea fata de NATO si declara nu doar ca nu este impotriva aderarii tarii sale la organizatia militara, ci chiar doreste acest lucru. In alta ordine de idei, responsabilii NATO au inteles si ei ca lucruri neplacute se mai pot intampla inclusiv in tarile devenite deja membre. Cine ar putea garanta ca o data incluse in clubul select, anumite tari nu mai pot face si alegeri gresite din punctul de vedere al NATO. Lideri nationalisti sau extremisti pot veni oricand la putere, daca sunt intrunite conditiile necesare impunerii unor orientari de acest fel.
Oficialii NATO sunt acum de parere ca razboiul antitero si noile situatii create de ultimele evolutii internationale impun optiuni politice in ce priveste extinderea. Nu se va tine neaparat cont de nivelul de dezvoltare a armatelor statelor candidate, ci vor prima mai mult optiunile geografico-strategice.
Miscarea lui Meciar – favorita nr. 1 a scrutinului din toamna
Cele mai multe formatiuni politice slovace par sa piarda definitiv teren in ochii electoratului, in favoarea Miscarii pentru o Slovacie Democratica, aflata sub conducerea mult criticatului ex-premier, Vladimir Meciar. Potrivit cotidianului slovac -Novy Cas-, nici celelalte partide de stanga nu prea au motive sa viseze prea frumos. Ultimele sondaje arata ca aceste formatiuni politice nu ar obtine nici macar cele cinci procente necesare pentru a accede in Parlament. Doar Alternativa Social-Democrata, infiintata de curand de ministrul demisionar al finantelor, Brigitta Schmognerova, si alti membri marcanti ai Stangii Democratice, formatiune politica din care au plecat o data cu indepartarea ministrului reformist din fruntea Finantelor. Comentatorii apreciaza ca voturile alegatorilor dezilutionati de greselile actualului partid aflat la guvernare vor ajunge in urnele Alternativei Social-Democrate. Totusi, este de greu de crezut ca aceasta noua formatiune politica ar putea schimba fundamental convingerile politice ale slovacilor. Pentru sustinatorii Miscarii pentru o Slovacie Democratica a lui Meciar nu pare sa existe alta alternativa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















