
Fostul analist al NSA Edward Snowden a acceptat invitația Parlamentului European de a răspunde întrebărilor eurodeputaților. El va da explicații legislativului european nu într-o conferință interactivă, așa cum ceruseră deputații, ci într-o apariție video înregistrată sau transcrisă. Indicațiile au fost trimise, de avocatul lui Snowden, Comisiei pentru libertăți civile a PE, într-o scrisoare obținută de ziarul El Pais. 'Domnul Snowden este pregătit să contribuie la o dezvăluire completă a situației și să ofere răspunsuri membrilor Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European', dă asigurări avocatul Wolfgang Kaleck într-un text, fără antet sau semnătură, trimis de la Berlin legislativului european, în 6 februarie. În mesaj se arată că europarlamentarii nu trebuie să se aștepte să primească noi informații, dar se precizează că Edward Snowden este dispus să vorbească despre 'autenticitatea documentelor și despre practicile instituționale' ale NSA.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















