Home În Lume Soldații americani riscă să rămână fără soldă

Soldații americani riscă să rămână fără soldă

DISTRIBUIŢI

Cei 1,4 milioane de militari americani vor continua să lucreze, dar nu vor fi plătiți până când Congresul nu va vota bugetul, a anunțat Pentagonul. Într-un memorandum adresat șefilor americani ai apărării, numărul doi al Pentagonului, Ash Farter, afirmă că "întreg personalul militar va continua să lucreze, ca de obicei", însă "nu va fi plătit până când Congresul nu va vota fondurile". Plățile restante vor fi făcute de îndată ce bugetul va fi votat. În cazul în care Congresul nu votează bugetul până în această seară, statul federal american nu va mai avea bani pentru exercițiul bugetar ce începe marți, agențiile federale riscând să se închidă. Cam jumătate" din cei aproape 800.000 de angajați civili din apărare vor fi nevoiți să își ia concediu fără plată, a declarat Robert Hale, controlor al finanțelor Pentagonului. El a regretat "noua lovitură dată moralului" salariaților, după cele șase zile de șomaj tehnic impuse angajaților civili în acest an, din cauza reducerilor bugetare. Senatul a adoptat un buget temporar, pentru finanțarea statului federal până pe 15 noiembrie, pe care trebuie să îl voteze acum Camera Reprezentanților, dominată de republicani. Președintele acesteia, John Boehner, a spus joi că este puțin probabil ca proiectul Senatului să fie votat, în forma actuală, de Camera Reprezentanților.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.