Soldatii sirieni din Liban au inceput ieri sa isi faca bagajele, in urma anuntului facut de presedintii Bashar al-Assad si Emile Lahud, conform caruia Siria accepta replierea celor 14.000 de militari ai sai catre estul Libanului pana la sfarsitul lunii martie. -Intr-un termen care nu va depasi o luna dupa aceasta retragere-, Comitetul militar mixt -va pune la punct un acord referitor la efectivele siriene si durata mentinerii lor in sectoarele mentionate anterior-, au precizat cei doi lideri. Totusi, nu a fost oferita nici o data pentru retragerea siriana totala, motiv pentru care Washingtonul si-a exprimat rapid nemultumirea. La numai cateva ore dupa anuntul facut de al Assad si Lahud, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan, a declarat ca Statele Unite vad aceasta retragere ca pe -o jumatate de masura-, cerand o retragere -completa si imediata-. Cam acelasi lucru l-a spus si Israelul, prin vocea ministrului de externe Silvan Shalom. -Retragerea partiala nu este suficienta. Atunci cand sirienii se vor retrage total din Liban, nu am nici o indoiala ca Israelul si Libanul vor ajunge la pace-, a afirmat Shalom, ieri, la New York. In fata acuzatiilor occidentului cum ca ar fi acceptat numai retragerea sondatilor, si nu a spionilor, un responsabil sirian a explicat, tot fara a preciza o data, ca Siria isi va retrage trupele din Liban, inclusiv membrii serviciilor de informatii militare siriene. Ieri dupa-amiaza, mii de protestatari prosirieni s-au adunat in centrul Beirutului, raspunzand apelului lansat de gruparea siita musulmana Hezbollah, care si-a exprimat dezacordul in fata retragerii trupelor siriene. Rezolutia 1.559 a ONU, la care s-au supus cei doi presedinti, mai stipuleaza si dezarmarea Hezbollahului siit libanez.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















