Home În Lume Soția lui Yasser Arafat, audiată în care cazul morții soțului său

Soția lui Yasser Arafat, audiată în care cazul morții soțului său

DISTRIBUIŢI

Judecătorii de instrucție însărcinați cu anchetarea morții lui Yasser Arafat, în 2004, au audiat-o la mijlocul lui septembrie pe văduva sa, care suspectează o otrăvire cu poloniu, au anunțat miercuri surse apropiate dosarulu. Suha Arafat, care locuiește în Malta, s-a dus la Nanterre, în apropiere de Paris, pentru o "audiere de confirmare" a plângerii sale depusă la 31 iulie, în care s-a constituit ca parte civilă, a precizat sursa citată. Anchetatorii francezi însărcinați cu elucidarea morții liderului istoric palestinian Yasser Arafat se vor duce la Ramallah (Cisiordania), unde este înmormântat acesta, la 26 noiembrie, a anunțat luni pentru AFP o altă sursă. Potrivit sursei apropiate dosarului, citată sub acoperirea anonimatului, "accesul la osemintele lui Arafat pentru a preleva mostre în scopul analizării lor va lua timp, probabil câteva săptămâni, chiar o lună". "Sosirea echipei laboratorului elvețian va coincide cu cea a anchetatorilor francezi", potrivit aceleiași surse, referindu-se la experți ai Institutul de Radiofizică al Centrului Spitalicesc Universitar din Lausanne, care a mai asigurat că "Autoritatea Palestiniană va oferi acestor echipe toate facilitățile pentru a stabili circumstanțele morții președintelui Yasser Arafat".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.