Home În Lume Statele Unite au transferat complet închisoarea Bagram forțelor afgane

Statele Unite au transferat complet închisoarea Bagram forțelor afgane

DISTRIBUIŢI

Armata americană a anunțat luni că a transferat intergral închisoarea controversată de la Bagram autorităților afgane, după luni de tratative, relatează AFP.
Supranumită "Guantanamo afgan", Bagram a fost obiectul unor discuții aprinse între Kabul și Washington, Statele Unite temându-se că prizonierii afgani vor fi eliberați de îndată ce închisoarea va trece sub control afgan.
Transferul, "în prezent complet", potrivit unui comunicat al armatei americane, reprezintă "o parte importantă a procesului global de tranziție în domeniul securității, în direcția forțelor afgane", a declarat generalul american Joseph Dunford, comandant al forțelor americane ale NATO în Afganistan.
Ceremonia de predare, organizată luni dimineața la Bagram, "ilustrează un Afganistan din ce în ce mai încrezător, capabil și suveran", a continuat el.
Prevăzută inițial pentru data de 9 martie, transferul complet al închisorii Bagram a fost amânat până în ultimul minut după declarațiile lui Hamid Karzai, potrivit căruia ar fi existat "nevinovați", printre deținuții aflați sub control american și că aceștia vor fi imediat eliberați odată trecuți sub control afgan.
La începutul lui septembrie, 3.000 de prizonieri, îndeosebi presupuși talibani sau membri al-Qaida, au trecut sub control afgan. Cu toate acestea, deținuții străini și afganii capturați de atunci de forțele de coaliție, în cursul raidurilor forțelor speciale, au rămas sub controlul soldaților americani.
Unii dintre ei ar reprezenta, odată eliberați, "amenințări reale" în eventualitatea în care se vor întoarce pe câmpul de luptă, a declarat generalul Dunford.
După 11 ani de prezență în Afganistan, coaliția internațională coordonată de Statele Unite se retrage treptat din Afganistan și transferă controlul țării și instituțiilor responsabile de securitate forțelor afgane.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.