Home În Lume SUA garanteaza securitatea Bulgariei

SUA garanteaza securitatea Bulgariei

DISTRIBUIŢI

Vicepresedintele bulgar Angel Marin a anuntat ieri, la Casa NATO, ca presedintele american, George W. Bush, i-a comunicat premierului bulgar, Simeon de Saxa Coburg-Gotha, ca SUA vor sprijini Bulgaria, in calitate de prieten, si ca vor garanta securitatea Bulgariei in cazul unui razboi in Irak.

Angel Marin a precizat ca Bulgaria va fi sprijinita de SUA -nu doar ca un stat candidat la NATO, ci intr-o masura mai mare-. Acesta a spus ca societatea civila din Bulgaria este foarte sensibila in privinta subiectului -securitatea proprie si nationala- si de aceea presedintele tarii, Georghi Parvanov, a insistat ca premierul bulgar sa ceara garantii suplimentare de securitate in timpul vizitei sale in SUA.

In ceea ce priveste beneficiile financiare, Bulgaria are de recuperat din partea Irakului 1,7 miliarde de dolari si spera ca, dupa rezolvarea acestei crize, sa primeasca -ce i se cuvine-, a precizat vicepresedintele Marin. De asemenea, Bulgaria va contribui la reconstructia Irakului. -Bulgaria e sigura ca dupa rezolvarea crizei irakiene va participa la dezvoltarea economica postconflict a tarii. Avem traditie si experienta in acest sens, irakienii cunosc calitatea constructorilor bulgari si a altor specialisti si cred ca vom fi acceptati cu bucurie-, a spus Angel Marin.

In cazul in care parlamentul turc va respinge solicitarea de sprijin a SUA, Bulgaria isi va respecta obligatiile asumate, oferirea spatiului aerian si a aeroporturilor si trimiterea unui contingent de militari NBC, in eventualitatea unui conflict in Irak. Intrebat de ziaristii romani despre sustinerea noului proiect de rezolutie propus de SUA, Marea Britanie si Spania in Consiliul de Securitate al ONU, vicepremierul bulgar a spus ca acest lucru trebuie examinat foarte atent, pentru a vedea daca este nevoie de o noua decizie in aceasta privinta. -Bulgaria este republica parlamentara si nu pot sa spun daca parlamentul va aproba sau nu sustinerea noii rezolutii-, a precizat el.

Angel Marin este vicepresedinte al Bulgariei din noiembrie 2001, a absolvit cursurile Inaltei Scoli Militare de Artilerie din Shoumen si pe cele ale Academiei Militare de Artilerie din St. Petersburg. Si-a inceput cariera militara ca locotenent-inginer si a fost trecut in rezerva in 1997, cu gradul de general-maior.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.