
Casa Albă este în alertă după închiderea mai multor reprezentanțe diplomatice din zona Orientului Mijlociu ca urmare a unor amenințări terotiste. Președintele american Barack Obama a convocat la finalul săptămânii trecute o consultare la vârf a experților pe securitate consacrată ultimelor amenințări teroriste emise de Al-Qaida. Washingtonul a închis deja mai multe ambasade din lumea arabă, din Israel, precum și din Afganistan și Bangladesh. Prezidată de consilierul pentru securitate națională Susan Rice, reuniunea s-a ținut în prezența secretarului de stat John Kerry, a secretarului apărării, Chuck Hagel și a secretarului securității interne, Janet Napolitano. De asemenea, la întrunire au participat și șefi ai CIA, FBI și ai Agenției Naționale de Securitate (NSA), precum și ambasadoarea SUA la ONU, conform comunicatului emis de Casa Albă. Președintele Barack Obama nu a asistat la această întrunire care a avut drept obiectiv "studierea mai aprofundată a situației și a măsurilor complementare", dar a fost informat cu privire la conținutul discuțiilor purtate. În cursul zilei de vineri președintele american a ordonat echipei sale însărcinate cu securitatea națională să ia toate măsurile necesare pentru a-i proteja pe americani în contextul unei amenințări potențiale care ar putea să se materializeze sau să fie originată în Peninsula Arabia", conform comunicatului. De asemenea, Interpol a lansat o alertă mondială de securitate, chemând la vigilență crescută toate țările membre ale organizației de cooperare polițienească în legătură cu amenințarea Al-Qaida care, potrivit șefului statului major american Martin Dempsey, vizează toate interesele occidentale. Este sunt 'mai specifice' dar ținta exactă nu este cunoscută. 'Ideea este să fie atacate interesele occidentale, nu doar americane', a spus el. Forțele de securitate din Yemen erau, ieri, în stare de 'alertă întărită' în fața ambasadelor SUA, Marii Britanii, Franței și Germaniei, închise în urma avertismentului la amenințări Al-Qaida lansat de Washington.
Moscova plusează
Odată cu sporirea măsurilor de securitate luate de Occident în aceste zone fierbinți, Rusia a intervenit la rândul său acuzând Vestul că situația actuală este rezultatul „Primăverii Arabe”. Premierul rus, Dmitri Medvedev, a criticat ieri ingerința Occidentului în afacerile interne ale anumitor regiuni, în special în Orientul Mijlociu, afirmând că țările occidentale se comportă ca "un elefant într-un magazin de porțelanuri". "Primăvara arabă, ce a adus în bine? Libertate? Parțial. În majoritatea țărilor, (au avut loc drept consecință) confruntări sângeroase, schimbări de regim și tulburări permanente", a spus Dmitri Medvedev, adăugând că adesea Occidentul împinge popoare întregi către un punct de unde nu mai există întoarcere. Medvedev a mai vorbit și despre situația actuală din Irak, Libia și Siria. "Irakul este în pragul tensiunilor. Zeci de persoane își pierd viața în fiecare zi(…) Libia distrusă de acest război rămâne până azi fragmentată, fără a mai vorbi de soarta oribilă a lui Gaddafi (fostul lider Muammar al-Gaddafi,, n.red) . (…) Siria este, de asemenea, în pragul unui conflict armat. Această țară este răvășită de un război civil, ceea ce este lamentabil", a afirmat Dmitri Medvedev.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















