Craterele imense arse de soare si situate departe de ochii indiscreti sunt o amintire a perioadei in care, intre 1951 si 1963, baza de teste din Desertul Nevada era folosita de Pentagon pentru experimente nucleare. S-au detonat atunci 800 de bombe atomice, unele in aer liber, altele sub pamant. Astazi, baza este mai putin activa decat odinioara, insa in Perimetrul 12, un edificiu de culoarea mustarului unde militarii obisnuiau sa-si petreaca timpul liber, oamenii de stiinta americani experimenteaza acum, top secret, arme bacteriologice. In special, au construit in mod artizanal o fabrica de virusi capabili sa ucida milioane de oameni. Dezvaluirile le-a facut cotidianul -The New York Times-, in editia sa de marti. Ieri, secretarul de Stat, Donald Rusmfeld, a confirmat ca Administratia americana are intentia de a face astfel de experimente.
Primul proiect din seria initiativelor americane in acest domeniu a inceput in 1997. Scopul acestuia era construirea unui sistem de arme care sa transporte si sa transmita incarcatura de virusi fatala, iar numele sau de cod era -Clear Vision-. Expertii au construit si au testat o bomba, creata dupa un model de conceptie rusa, despre care expertii americani cred ca este deja vanduta pe piata neagra. In Perimetrul 12, oamenii de stiinta americani au construit un cilindru cu o capacitate de 50 de litri, in interiorul caruia sa poata dezvolta o cultura de virusi produsi din materiale care se pot gasi in comert. Scopul acestui program este acela de a determina modalitatea in care un stat sau o grupare terorista ar putea sa-si creeze singure astfel de arme nimicitoare, fara a fi descoperite. Un al treilea proiect consta in crearea unei versiuni mai puternice a bacteriei care este la originea anthraxului. Ar trebui sa se determine astfel daca vaccinul contra acestei maladii, care este in prezent administrat militarilor americani, este eficient si impotriva acestei superbacterii.
Oficialii de la Washington, citati de -The New York Times-, si-au exprimat ingrijorarea, subliniind faptul ca aceste experimente testeaza la maximum spiritul si chiar litera Conventiei din 1972, care interzice -dezvoltarea, productia, achizitionarea si inmagazinarea armelor bacteriologice care nu au scopuri profilactice, de protectie sau alte scopuri pasnice.- Pactul are insa cateva lacune semnificative, ce pot fi exploatate fara probleme – nu defineste termenul de -experiment defensiv- si nici nu precizeaza ce tipuri de studii sunt interzise. Mai mult, nu stipuleaza mijloacele prin care poti identifica pe cei care incalca aceasta Conventie. Tocmai de aceste aspecte ambigue s-a folosit si Washingtonul pentru a-si justifica experimentele pe care le desfasoara in Desertul Nevada. -Statele Unite au un program destinat sa dezvolte vaccinuri si masuri defensive in cazul unui atac bacteriologic-, a argumentat marti purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleisher.-Sustinem Conventia asupra armelor bacteriologice si o respectam-, a asigurat si Sean McCormack, purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate.
Trecand peste aceasta strategie defensiva de birou afisata de Administratia americana, dezvaluirile facute de presa arunca o lumina noua asupra unui eveniment international recent. Nevoia de a tine secrete aceste experimente a fost un motiv indeajuns de bun pentru ca Washingtonul sa se opuna, luna trecuta, semnarii protocolului care sa intareasca tratatul de interzicere a armelor bacteriologice din 1972. Textul protocolului stipuleaza ca toate tarile semnatare sa-si dezvaluie programele si locul exact unde desfasoara experimente defensive care implica virusi si materiale genetice ce ar putea sa fie folosite in fabricarea de arme de distrugere in masa. Aceste laboratoare ar fi supuse inspectiilor internationale. Oficialii de la Casa Alba, atat din Administratia Clinton, cat si din echipa lui George W. Bush, s-au opus acestui protocol, argumentand ca ar oferi adversarilor potentiali o harta a punctelor unde Statele Unite sunt cel mai vulnerabile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















