Home În Lume SUA vor amplasa cinci baze militare in Bulgaria

SUA vor amplasa cinci baze militare in Bulgaria

DISTRIBUIŢI

Informatia nu a fost confirmata in mod oficial, dar presa din tara vecina anunta ca dupa vizita de astazi la Sofia a comandantului suprem al fortelor NATO in Europa, James Jones, Pentagonul va preciza cele cinci locatii pe care le prefera.


Surse din cadrul ministerului apararii au mai subliniat ca pe teritoriul tarii vor fi amplasate cinci, si nu doua baze, asa cum au anticipat pana acum reprezentantii diplomatiei de la Sofia. Vestea i-a incantat pe responsabilii bulgari, care au vazut in aceasta o dovada ca pentru oficialii de la Washington statul balcanic reprezinta un aliat de incredere. Presa indica si cateva locatii care vor fi alese cu siguranta, printre ele figurand bazele aeriane de la Bezmer si de la Graf Ignatievo, situate in sudul, respectiv in sud-estul tarii, precum si poligonul de la Novo Selo si baza navala de la Burgas, un important port de pe malul Marii Negre pe unde trec conductele de petrol ale companiei Lukoil spre Europa. Amplasarea celei de-a cincea baze este in continuare subiect de discutie, dar nu este exclusa varianta crearii unei astfel de unitati in orasul Shabla, situat de asemenea pe tarmul Marii Negre. Se pare ca SUA insista ca in fiecare baza sa existe aproximativ 30-40 de persoane angajate permanent, urmand ca in timpul misiunilor si al exercitiilor sa fie gazduite mai multe sute de soldati.

Presedintele american George W. Bush a anuntat la inceputul anului trecut o schimbare a politicii americane, constand in formarea unor unitati mai mici, de unde trupele sa poata fi desfasurate rapid in zonele de criza. Astfel ar fi inlocuite imensele baze permanente din vestul continentului, aproximativ 70.000 de soldati americani urmand sa fie transferati in cursul urmatorilor 10 ani. In ceea ce priveste Romania, desi secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld, nu a indicat nici o cifra, la Bucuresti s-a vorbit despre doua baze militare, dintre care una va fi situata la Constanta.

Ieri insa un alt subiect a pus pe jar clasa politica de la Sofia. Presedintele socialistilor bulgari, formatiune situata pe primul loc in preferintele electoratului, a anuntat ca in cazul in care partidul sau va castiga alegerile legislative de la sfarsitul lunii iunie, tara sa isi va retrage contingentul din Irak. Declaratiile lui Sergei Stanishev au starnit reactii puternice din partea Uniunii Fortelor Democratice (UFD), una dintre principalele formatiuni de opozitie, care nu a ezitat sa ii acuze pe socialisti ca pun in joc securitatea nationala pentru a castiga simpatia electoratului. In acelasi timp, reprezentantii UFD au insistat asupra faptului ca trebuie organizata cat mai curand o dezbatere privind oportunitatea incheierii misiunii din Irak si i-au cerut presedintelui Georgi Parvanov sa isi precizeze opinia pe marginea acestui subiect. Ministrul apararii, Nikolay Svinarov, a replicat insa ca guvernul de la Sofia va decide in februarie daca ii cheama sau nu acasa pe cei 450 de soldati. Pana una-alta insa, socialistii nu au in sondaje mai mult de 25 de procente, ceea ce inseamna ca vor trebui sa cada la intelegere cu o alta formatiune pentru a beneficia de sustinere suficienta in parlament in cazul in care vor castiga alegerile.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.