Astazi va avea loc, la ferma prezidentiala din Crawford, in Texas, un summit de razboi cu privire la o eventuala interventie in Irak. Dupa doua saptamani de zvonuri si polemici privind ofensiva impotriva lui Saddam Hussein, George Bush a reunit toti responsabilii militari. Pe lista invitatiilor se afla vicepresedintele Dick Cheney, seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, si seful Statului Major Interarme, generalul Richard Myers. Pentru ca este vorba despre o reuniune cu tema exclusiv tehnica, se pare ca secretarul de stat Colin Powell nu va fi prezent la Crawford, poate si pentru ca el este cel mai sceptic dintre membrii administratiei americane cu privire la oportunitatea unui atac asupra Irakului. In locul sau, ar putea fi prezenta Condoleezza Rice, consiliera pe probleme de securitate, dar si seful CIA, George Tenet. Numele celor care vor fi prezenti la reuniunea convocata de Bush nu este indiferent, pentru ca la Crawford se va incerca sa se ajunga la un acord cu privire la o chestiune importanta: va fi sau nu razboi. George Bush are nevoie de un acord al majoritatii membrilor din administratia sa, pentru ca asa sa atraga si sprijinul populatiei si sa puna capat polemicilor nationale din ultimele saptamani.
Dezbaterea publica privind Irakul preocupa si Partidul Democrat, care se teme ca va plati consecintele la viitoarele alegeri partiale pentru Congres, care vor avea loc in noiembrie. -Batalia politica in America, anul acesta, se joaca intre patriotism si economie si va fi primul argument cel care va domina-, a explicat Peter Hart, expert in sondaje si apropiat al democratilor. Acum, miza electorala a trecut de la Enron la Saddam, iar asta nu convine Partidului Democrat, a subliniat acesta. In contextul actual, nu e de mirare ca ultimele interventii ale liderilor democrati, Tom Dashle si Richard Gephard, au pus accentul pe temele economice – reluarea cresterii economice care se amana, scandalurile financiare.
Intre timp, Pentagonul actioneaza deja pe teren si a inceput sa trimita echipamente militare in viitoarea zona de conflict. Conform -New York Times-, aproximativ 10 nave-cargo au sosit deja in insula Diego Garcia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















