Partidul radical de stânga Syriza conduce în preferințele electoratului din Grecia înaintea alegerilor din 17 iunie, potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri, fiind urmat de Noua Democrație, partidul pro-austeritate.
Noua rundă de alegeri parlamentare ar putea determina dacă Grecia rămâne în zona euro. Dacă alegerile ar avea loc acum, Syriza ar obține 30%, Noua Democrație 26,5% în timp de PASOK (socialiști, pro-austeritate) doar 12,5%.
Celălalt partid radical, Zori de Aur (extrema dreaptă), este cotat cu 4,5% din preferințe. Săptămâna trecută, un sondaj de opinie întocmit de același institut pentru revista Epikaira arată o susținere de 28,5% pentru Syriza, în timp ce Noua Democrație a rămas la 26%. Ulterior, Noua Democrație a condus în preferințe pentru sondajele ce au urmat. Liderul Syriza a declarat săptămâna trecută că Grecia va rămâne în Zona Euro dacă partidul sau câștigă alegerile. "Votul pentru noi în alegeri nu înseamnă că vom ieși din Zona Euro. Din contra, vom păstra euro", a declarat Alexis Tsipras în cadrul unei conferințe de presă susținute împreuna cu oficiali ai stângii radicale din Germania. Pe de altă parte, un alt sondaj publicat tot ieri, pentru Mega TV, arata Noua Democrație in frunte, cu 23,4% din preferințe, față de Syriza, cu 22,1%. Socialiștii de la PASOK se afla pe locul trei, cu 13,5%, în sondajul GPO.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















