Este remarcabila pasivitatea Chinei in tabara antirazboi. In contrast izbitor cu antiamericanismul virulent afisat de autoritatile de la Beijing in timpul conflictului din Kosovo, timiditatea afisata acum de noii lideri ai Chinei nu poate decat sa frapeze. In comparatie cu Franta, Germania sau chiar cu Rusia, marele stat asiatic pare imobil.
Fara indoiala, China a reactionat dureros la tentativele Statelor Unite de a se sustrage unui mandat ONU, evitand, totodata, sa lase impresia ca participa la fronda anti-Washington. Problema este ca dupa 11 septembrie China a castigat pariul apropierii de SUA, in pofida prezentei la Pentagon a unor influenti adepti ai teoriei -amenintarii chineze-. Dupa cum nota, in acest sens, cotidianul francez -Le Monde-, atentatele de la New York si Washington -au picat la tanc pentru a dediaboliza imaginea Chinei in SUA, iar guvernul de la Beijing a stiut sa negocieze cu abilitate aceste viraj tactic-.
In primul rand, China are, mai mult ca niciodata, nevoie de un climat geopolitic deminat pentru a-si continua si duce la bun sfarsit saltul sau economic, conditie sine qua non a unei viitoare superputeri mondiale. Daca economia chineza este, in prezent, marea beneficiara a globalizarii, ea ramane, in acelasi timp, puternic dependenta de exterior, in special de Statele Unite, care absorb un sfert din exporturile ei si furnizeaza, e adevarat, conditionat, inalta tehnologie. Pe de alta parte, situatia sociala a tarii isi pastreaza fragilitatea: consolidarea cresterii economice a devenit un imperativ pentru conducerea Partidului comunist chinez (PCC), dar acest lucru nu poate fi dus la indeplinire fara a avea relatii bune cu Washingtonul.
La toate acestea se adauga problema Taiwanului. Prin urmare, Beijingul s-a folosit de momentul 11 septembrie pentru a propune administratiei de la Casa Alba un targ: in schimbul sprijinirii coalitiei antiteroriste, SUA ar fi trebuit sa-si reduca ajutorul militar acordat Taiwanului. In orice caz, Beijingul spera, daca nu in sistarea totala a livrarilor de armament, macar intr-o promisiune din partea Washingtonului de modificare, in favoarea Chinei, a echilibrului de forte din peninsula. Rezultatul a fost -domolirea- sentimentelor -separatiste din Taiwan-.
In alta ordine de idei, incepand cu mijlocul anilor *90, diplomatia chineza a adoptat concepul lumii multipolare, perceput drept scut impotriva -hegemoniei americane-. Concomitent, practic, Beijingul si-a activizat colaborarea cu forumul regional ASEAN, preferand insa ca problemele de securitate sa fie dezbatute la nivel bilateral. Pe acest fundal, Beijingul a sustinut initiativa Moscovei privind crearea Organizatiei de la Shanghai, ce regrupeaza, alaturi de China si Rusia, Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan si Uzbekistan. Oficial indreptata impotriva separatismului, aceasta alianta, preciza cotidianul francez, are o accentuata tenta antiamericana. Dar principalul instrument prin intermediul caruia China si-a promovat politica sa multipolara este ONU. Este, deci, de la sine inteles ca, dupa incheierea conflictului irakian, China va milita pentru restabilirea autoritatii Natiunilor Unite. Problema este ca viziunea chineza a lumii multipolare este partiala, incompleta, pentru ca, mereu, Beijingul tine mai mult la interesele sale decat la cele mondiale. Pana si in criza irakiana pozitia Chinei nu a incetat sa fie ambigua: in ultima instanta, soarta relatiilor cu SUA este mai importanta decat filosofia ONU. Ca atare, concluziona -Le Monde-, China nu va avea un rol prioritar in procesul postconflict de reconstructie a ordinii mondiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
